Reacţia Kievului la retragerea trupelor ruse de la frontiera cu Ucraina: Nu credem până nu vedem
Armata ucraineană observă de mult timp o adevărată 'coregrafie' a trupelor ruse concentrate în regiune, care se mută din loc în loc, schimbându-şi amplasamentul, remarcase luni seara comandantul şef al Forţelor armate ucrainene, Valeri Zalujnîi, într-o declaraţie la postul de televiziune ucrainean ICTV, scrie Agerpres.
'Din Federaţia Rusă parvin constant tot felul de declaraţii. Regula noastră este: nu credem când auzim, ci atunci când vedem', a declarat Kuleba într-o conferinţă de presă susţinută în format de videoconferinţă. 'Dacă vom vedea retragerea efectivă a soldaţilor ruşi, atunci vom crede într-o detensionare', a adăugat ministrul ucrainean.
Rusia a anunţat marţi începerea retragerii la bazele lor a unităţilor care şi-au încheiat deja exerciţiile în Districtele militare Vest şi Sud, ambele limitrofe Ucrainei.
'Unităţile din Districtele militare Vest şi Sud, care şi-au îndeplinit misiunea, au început deja să se îmbarce în trenuri şi camioane, iar în cursul zilei vor pleca spre garnizoanele lor', a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov.
Ministerul Apărării de la Moscova a dat publicităţii chiar şi nişte înregistrări video cu ceea ce pretinde a fi retragerea unor efective din cadrul districtelor militare menţionate.
În acelaşi timp, Forţele armate ruse 'îşi continuă amplele activităţi de pregătire a trupelor, la care participă practic toate districtele militare, flotele şi unităţile aeropurtate', conform ministerului.
Trupe din Districtul militar Est şi forţe aeropurtate participă în prezent la exerciţiile 'Hotărâre aliată - 2020', care se desfăşoară în Belarus şi urmează să se încheie la 20 februarie, a amintit Konaşenkov, adăugând că ataşaţi militari acreditaţi la Minsk au fost invitaţi să asiste la 'acţiuni practice' în cadrul exerciţiilor comune ruso-belaruse.
Comandantul şef al forţelor armate ucrainene declara luni seara că trupele comasate în apropiere de frontiera Ucrainei 'sunt într-o mişcare permanentă şi îşi schimbă frecvent locurile de dislocare'. Acest lucru se întâmplă atât în Crimeea, cât şi pe teritoriul belarus, afirmă Valeri Zalujnîi, citat de agenţia ucraineană de presă Ukrinform.
Potrivit acestuia, peste 127.000 de militari ruşi sunt concentraţi în apropiere de frontiera ucraineană, fiind grupaţi în aproximativ 85-87 de grupuri tactice de batalion, în timp ce alte 20 de grupuri tactice de batalion se află în mişcare permanentă. 'Se opresc, îndeplinesc misiuni şi apoi se mută în alt loc', a declarat comandantul Forţelor armate ucrainene despre aceste grupuri tactice de luptă ruseşti în mişcare.
'Observăm mişcări de trupe. Dar nu pot să spun în acest moment dacă numărul efectivelor ruse comasate la frontieră a crescut', a spus responsabilul militar citat, înainte de anunţul Moscovei privind retragerea unei părţi dintre soldaţi.
Occidentul şi SUA, în special, au avertizat în mai multe rânduri în ultimul timp cu privire la o posibilă invazie a Rusiei în Ucraina, ameninţând Moscova cu sancţiuni severe în acest caz. Rusia, care a comasat de mai multe săptămâni zeci de mii de soldaţi şi echipamente în apropiere de frontiera ucraineană, a negat constant astfel de intenţii, susţinând că desfăşoară pur şi simplu exerciţii militare şi poate să-şi mute după bunul plac trupele pe teritoriul propriu.
Sursa: Agerpres
Etichete: Ucraina , Kiev , graniță , retragere , trupe ruse
Dată publicare: 15-02-2022 15:47