Război în Ucraina - sinteza evenimentelor. Zelenski: ”Vești bune. Apărătorii noştri avansează”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Anunțul a fost făcut de adjunctul ministrului Apărării de la Moscova, după negocierile din Turcia. Doar că Cernigău a fost şi astăzi lovit din greu cu artileria, potrivit oficialilor ucraineni.
Cel puţin 140.000 de oameni rămân captivi acolo, iar 400 au murit de la începutul invaziei, după cum estimează primarul.
Pe de altă parte, ministrul rus al apărării Serghei Şoigu a transmis că aşa numită eliberare a Donbasului, situat în est, rămâne principalul obiectiv al rușilor.
În Ucraina se fac noi planuri pentru evacuarea civililor din oraşele asediate
Ieri s-a renunţat la deschiderea coridoarelor umanitare, după ce autorităţile au decis că unele rute sunt nesigure din cauza unor potențiale atacuri ale forțelor rusești.
În Mariupol, 160.000 de localnici sunt gata de plecare. Oraşul Irpin a fost deja eliberat de sub ocupația rusă.
Volodimir Zelenski: "Astăzi avem veşti bune. Apărătorii noştri avansează în regiunea Kiev, recâştigând controlul asupra teritoriului ucrainean. Irpin a fost eliberat. Ocupanţii sunt împinşi departe de Irpin şi Kiev, dar este prea devreme să vorbim despre securitate în această parte a regiunii noastre. Lupta continuă."
Focuri de artilerie se aud în continuare la nord de Kiev. Pe străzi sunt urme de obuze sau cratere imense. Clădiri întregi sunt acum mormane de moloz.
Fred Pleitgen, corespondent CNN: "Uitați-vă la distrugerea totală de aici, după ce un proiectil masiv a lovit casa. Chiar şi pereții puternici și groși au fost puşi la pământ de forţa protectilului care a aterizat aici. Oamenii spun că au auzit o explozie puternică. Mai mulţi oameni aflaţi în interior au fost răniţi şi un copil a murit."
Acel copil era Stepan, de numai 2 ani. Imaginile filmate la scurt timp după atac arată haosul ce a urmat. Răniţii sunt în stare de şoc. Alţii încearcă să-i salveze pe oamenii care se aflau în clădire în momentul bombardamentului.
O femeie de 84 de ani era un copil când naziştii au invadat Ucraina. Situaţia de acum este mult mai gravă, spune cu durere în suflet: " Sunt mai rău decât fasciștii. Când nemții au venit aici și intrau în casele noastre, trăgeau în tavan, dar nu se atingeau de noi. Ne-au mutat în pădure, dar nu ne-au împușcat așa cum o fac acum soldații ruși, care ucid copii."
Kremlinul susţine că trupele sale nu ţintesc zone civile. Dar Statele Unite şi oficialii ucraineni spun că ruşii sunt frustraţi de lipsa lor de progres la sol. Aşa că trag cu arme cu o rază de acţiune mare.
Armata Ucrainei susține că a respins 7 atacuri ale rușilor în ultimele 24 de ore în regiunile Donetsk și Luhansk; de asemenea, ofițeri ai armatei ruse au fost uciși. În plus, în multe oraşe din Ucraina autorităţile continuă să ia măsuri pentru a-şi proteja populaţia.
Ivan Watson, corespondent CNN în Zaporijia: "Acesta este un punct de control la intrarea în orașul Zaporizhzhia, din estul Ucrainei. Dar aceasta nu este o zi obișnuită. Guvernul a impus stare de asediu pe tot parcursul zilei în tot orașul. Traficul a fost oprit. "
Șofer: "Doar poliţiştii sau militarii au voie să circule pe străzi. Fiecare maşină care intră în oraş e controlată."
Ruşii se află la aproximativ 30 de kilometri de oraş, spun soldaţii ucraineni care păzesc Zaporijia. Dar, în sudul Ucrainei, situaţia rămâne tensionată, a spus preşedintele Zelenski. În Cernihiv, Sumi, Harkov şi Donbas se dau în continuare lupte grele.
La fel şi în Mariupol. Primarul a cerut evacuarea orasului, unde 160.000 de civili sunt în continuare captivi - fără apă, mâncare, medicamente sau curent electric.
Cel puţin 5.000 de oameni au murit, susţin oficialii locali. Însă liderul cecen Ramzan Kadârov, apropiat al lui Vladimir Putin, se laudă într-un video postat pe Telegram cu succesul pe care l-a avut la Mariupol operaţiunea specială a Rusiei.
Mai mulți morți și zeci de răniți în NicolaevO rachetă rusească a lovit clădirea administrativă din Nicolaev, în sud, pe țărmul Marii Negre. Partea centrală a fost demolată, sunt mai mulți morți și zeci de răniți. Locuitorii evacuați din alte așezări distruse și asediate au ajuns tot la Nikolaev.
Natalia își ține în brațe bebelușul de 9 luni, așteptând un loc în adăpostul pentru refugiați: ”Când am plecat noi, artileria a început din nou. Fugeam pe stradă cu un steag alb... Totul este distrus, distrus... Distrug totul, nu mai lasă nimic neatins.”
Forţele ucrainene au reluat controlul la Trostianets, lângă Sumi, în estul Ucrainei. Dar orașul este devastat după săptămâni de lupte. Zeci de vehicule militare distruse, inclusiv tancuri și tunuri au rămas abandonate după retragerea forţelor ruse.
Localnic: ”Tot oraşul nostru a fost ocupat de cei pe care noi îi numim orci, ruşii, adică. În această piaţă erau tancuri. În spatele acestei clădiri, după staţia de autobuz era artileria. Aici erau miliţiile separatişti pro-ruşi.”
Evgeni Kosin, Serviciile Ucrainene de Urgență: ”Proiectile zburau pe deasupra, oamenii ne-au spus cât de înspăimântător a fost. Au rămas fără hrană şi fără apă. A fost o situaţie umanitară groaznică.”
Tot în est, satele de lângă orașul Izium au fost lăsate în ruină.
Valerii Marcenko, primarul Izium: ”Au descoperit că pe deal sunt locuri unde există semnal slab la telefoane. De acolo ne sunau, implorând să-i ajutăm, implorând să-i evacuăm, implorând pentru hrană şi medicamente. Spuneau că au mulţi răniţi, inclusiv copii.”
Mariupol este locul unei crime împotriva umanitățiiMariupol este locul unei crime împotriva umanității, a spus președintele Zelensky care s-a adresat prin legătură video Parlamentului danez. Noi filmări surprind dezastrul din Mariupolul asediat și devastat de bombardamente sălbatice.
O criză umanitară de neînchipuit se adâncește acolo pe zi ce trece. Pentru că 160.000 de localnici sunt ținuți captivi în orașul port de la Marea Azov.
În ultimele zile, depozitele de carburant sunt ținte predilecte ale raidurilor. Mai multe au fost lovite.
Imaginile difuzate de serviciile de urgență ucrainene arată cum pompierii au luptat să stăvilească infernul de la Lutsk, în vestul Ucrainei.