Raport ONU: Peste 570.000 de oameni din Gaza ”mor de foame”. ”Situația este catastrofală”
Raportul publicat joi de 23 de agenții ONU și organizații neguvernamentale a constatat că întreaga populație din Gaza se află într-o criză alimentară, cu 576.600 la niveluri catastrofale - sau înfometare.
„Este o situație în care aproape toată lumea din Gaza este în foamete”, a declarat economistul șef al Programului Alimentar Mondial, Arif Husain.
El a avertizat că, dacă războiul dintre Israel și Hamas continuă la aceleași niveluri și livrările de alimente nu sunt restabilite, populația s-ar putea confrunta cu „o foamete în adevăratul sens al cuvântului în următoarele șase luni”.
Noi negocieri între Israel și Hamas. Condiția pusă de teroriști pentru a mai elibera ostaticiConsiliul de Securitate al ONU va încerca din nou, joi, să ajungă la un consens privind un armistițiu în Fâșia Gaza. Votul a fost amânat de mai multe ori pentru a evita un nou veto al americanilor.
În cursul zilei, vor fi reluate și discuțiile dintre Israel și Hamas privind eliberarea ostaticilor. În tot acest timp, bombardamentele și ofensiva terestră continuă în enclavă.
Jurnaliștii Sky News se aflau lângă un spital din orașul Rafah, la granița cu Egiptul, când zona a fost atacată de aviația israeliană. Camerele postului britanic au surprins haosul și căutările disperate printre resturile clădirilor distruse.
Dintre ruine a fost scos trupul fără viață al unui copil. Un bărbat rănit așteapta să fie eliberat de sub o bucată din acoperișul clădirii. În scurt timp, a fost pus pe o targă și dus la spital, în timp ce alți bărbați au continuat să sape în moloz.
Armata israeliană și-a intensificat operațiunile în Khan Younis, în sudul enclavei, și a cerut evacuarea a 20% din suprafața orașului.
Sursa: Sky News
Etichete: razboi , foamete , ONU , palestinieni , Fâșia Gaza
Dată publicare: 21-12-2023 19:46