Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Rachetele au lovit mai multe ținte în sudul și estul Ucrainei. Un oraș din Rusia, zguduit de explozii puternice

Your browser doesn't support HTML5 video.

În sudul şi estul Ucrainei, situaţia rămâne extrem de dificilă. Au căzut rachete în Harkov, dar și în Lugansk. Şi orașul rus Belgorod, aflat aproape de granița cu Ucraina, a fost zguduit de explozii puternice.

 

Vezi aici ultimele informații despre Războiul din Ucraina | LIVE UPDATE

 

În tot acest timp, în Mariupol, mii de civili aşteaptă să fie evacuaţi după ce, joi, trupele Kremlinului au blocat din nou coridoarele umanitare.

Un crater în flăcări în Harkov şi atacuri asurpa unor oraşe din regiunea Lugansk. Forţele ruseşti dezlănţuie fără încetare un asalt letal asupra oraşelor ucrainene.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „În Donbas, la Mariupol și în direcția Harkov, forțele rusești acumulează resurse pentru lovituri puternice. Ne vom apăra, vom face tot posibilul pentru a-i opri pe ocupanți și pentru a ne elibera teritoriul de crimele lor malefice și fără sens”.

Dar, explozii sunt şi de cealaltă parte a graniţei. Un incendiu uriaş a izbucnit vineri dimineaţă la un depozit de petrol din oraşul rus Belgorod.

Citește și
Ucraina
Continuă atacurile rusești asupra orașelor ucrainene. În unele locuri, ucrainenii au trecut la ofensivă

Moscova acuză Ucraina că a trimis două elicoptere peste graniță pentru a bombarda această locaţie, dar informaţia nu a fost confirmată de la Kiev. Au ars cel puţin 8 rezervoare şi mai multe persoane au fost rănite.

La rândul lor, serviciile de informații britanice spun că Rusia îți redistribuie şi unele dintre forțele din Georgia pentru a-și consolida invazia în Ucraina.

Soldat: „Scriem o nouă istorie a Ucrainei aici”

În unele imagini filmate la marginea Kievului, o coloană de tancuri și transportoare blindate rusești a fost distrusă complet într-un atac al soldaților ucraineni, ajutați de voluntari din trupele teritoriale de apărare.

Soldat ucrainean: „Acești oameni au venit să ne 'ajute', dar, pentru cine știe ce motiv, fug de noi. Au primit ceea ce meritau, drept răsplată pentru ce le-au făcut oamenilor de aici”.

Ruslan, soldat ucrainean: „Toți cei care credeau că e posibil să recreeze Uniunea Sovietică 2.0, potrivit ambițiilor lui Putin, vor fi distruși. Scriem o nouă istorie a Ucrainei aici”.

Deşi Irpinul a fost salvat din mâinile ruşilor, ucrainenii spun că, deocamdată nu există o modalitate sigură de a intra în oraş. Singura rută fezabilă este acest drum neasfaltat.

Fred Pleitgen, corespondent CNN: „Forțele ucrainene ne duc în această zonă pe drumuri secundare, pentru că, spun ei, accesul pe drumul principal mult prea periculos”.

Corespondentul CNN nu apucă să înainteze prea mult, pentru că au început forcurile de artilerie: "În acest loc, forţele ruseşti încearcă să pătrundă în capitala Ucrainei, aşa că noi suntem opriţi din drum de luptătorii ucraineni”.

Rușii au părăsit centrala nucleară de la Cernobîl

În schimb, forțele ruse au părăsit centrala nucleară de la Cernobîl, supun oficialii ucraineni. Erau acolo de la începutul războiului. Unele surse spun că soldaţii ruşi ar fi intrat în panică după ce au început să prezinte anumite semne de contaminare cu radiaţii. Momentan, Agenția Internațională pentru Energie Atomică nu poate confirma aceste afirmații.

Rafael Romo, corespondent CNN în Liov: „Potrivit ministerului ucrainean al Apărării, 148 de copii au fost uciși de la începutul invaziei, pe 24 februarie. Aproape 1.400 de rachete au fost trase asupra Ucrainei. În aceste săptămâni de când soldații ruși au trecut granița în Ucraina, au fost distruse 15 aeroporturi. Şi asta nu e tot. Peste 10 milioane de ucraineni și-au părăsit casele din cauza războiului, potrivit oficialilor ucraineni. Între timp, Crucea Roșie a precizat că face pregătirile necesare pentru ca ucrainenii prinși în capcana orașului asediat Mariupol, din sud-estul Ucrainei, vor avea parte de o evacuare în siguranţă”.

Joi, evacuările civililor au întâmpinat din nou probleme.

Potrivit autorităţilor ucrainene, forțele ruse au confiscat 14 tone de ajutor umanitar din autobuzele cu destinația Melitopol şi au blocat 45 de autobuze care mergeau spre Berdiansk, în drum spre Mariupol.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult