Racheta cu cea mai mare rază de acțiune din ultimii cinci ani, lansată de Coreea de Nord. Este o intensificare a înarmărilor
Coreea de Nord a lansat duminică ceea ce se presupune a fi racheta cu cea mai mare rază de acţiune, din 2017. Acest lucru reprezintă o escaladare a programului său militar şi un posibil semnal că vor urma teste și mai ample, potrivit preşedintelui sud-coreean, relatează CNN, preluat de news.ro.
Acest test cu rachetă a fost al şaptelea efectuat de regimul de la Phenian de la începutul anului. Ultima dată când Coreea de Nord a efectuat atât de mult teste în atât de puţin timp a fost în 2019, după eşecul negocierilor între liderul său Kim Jong Un şi preşedintele american de atunci, Donald Trump.
Coreea de Sud a estimat, duminică, că Phenianul este pe cale să urmeze "o cale similară celei din 2017", când tensiunile au fost la apogeu în peninsula coreeană.
Atât guvernul sud-coreean cât şi cel japonez au anunţat lansarea unei rachete balistice cu rază intermediară de acţiune (situată între racheta cu rază medie de acţiune şi cea intercontinentală - n.r.), despre care oficialii de la Tolyo afirmă că a ajuns la o înălţime de 2.000 de km, cu o rază de 800 de km, înainte de a cădea în apele coastelor estice ale Peninsulei Coreene.
Rachetă balistică cu rază intermediară„Dacă racheta ar fi fost lansată la un apogeu normal, raza ei ar fi fost cuprinsă între 3.500 de km şi 5.500 de km, ceea ce o face o rachetă balistică cu rază intermediară de acţiune şi testul cu cea mai lungă rază din 2017”, a declarat pentru CNN Joseph Dempsey, cerecetător asociat pentru apărare şi analize militare la Instititul Internaţional pentru Studii Strategice din Londra.
Preşedintele sud-coreean Moon Jae-in a declarat că Nordul este aproape de renunţarea la moratoriul privind rachetele balistice intercontinentale şi testele nucleare.