Modifica setarile cookie
Toate categoriile

R. Moldova a declarat persona non grata şi expulzat un diplomat rus. Amenințarea Moscovei

Republica Moldova anunţă marţi expulzarea unui membru al Ambasadei Rusiei, în semn de protest faţă de deschiderea în weekend a unor secţii de votare în alegerile prezidenţiale ruse în regiunea separatistă moldoveană Transnistria. Moscova a reacționat.

”Un colaborator al Ambasadei (Rusiei) a fost declarat persona non grata şi va părăsi ţara”, anunţă într-un mesaj piblicat pe Telegram Ministerul moldovean de Externe, potrivit AFP, citată de News.ro.

Vestea ia fost notificată ambasadorului rus, convocat a doua oară într-o săptămână.

În pofida opoziţiei Guvernului moldovean, mai multe secţii de votare au fost deschise duminică pentru cei aproximativ 200.000 de cetăţeni ruşi cu reşedinţa în Transnistria, unde autorităţile au lansat, în februarie, un apel la ajutor adresat Moscovei.

Chişinăul a autorizat organizarea operaţiunilor de vot numai în sediul Ambasadei Rusiei la Chişinău.

Citește și
drona transnistria
Transnistria susține că o unitate militară din Tiraspol ar fi fost lovită de o dronă kamikaze din Ucraina

Transnistria, o fâşie îngustă de pământ situată între R.Moldova şi Ucraina, s-a desprins de Chişinău printr-o secesiune, în urma unui scurt război, în 1992, împotriva armatei moldovene.

Rusia menţine în continuare aproximativ 1.500 de militari în regiunea moldoveană, potrivit unor date oficiale.

”Această nouă acţiune a Federaţiei ruse sfidează suveranitatea şi integritatea teritorială a (Republicii) Moldova”, a denunţat luni, în faţa presei, preşedinta moldoveană Maia Sandu.

Ea a acuzat Moscova de ”o lipsă de respect”.

Campanie de promovare a unui referendum privind aderarea la UE

Luni, la o zi după victoria lui Vladimir Putin - un simulacru de democraţie în opinia lui şefei statului -, Maia Sandu a lansat o campanie de promovare a unui referendum de aderare la Uniunea Europeană (UE), prevăzut în toamnă.

În cazul în care tabăra ”da” obţine o victorie, acest obiectiv urmează să fie înscris în Constituţia acestei foste republici sovietice cu 2,6 milioane de locuitori.

”Trebuie să ne alăturăm familiei europene, să primim această protecţie cât mai rapid posibil, împotriva intenţiilor rele ale Kremlinului”, a subliniat Maia Sandu.

Ea deplânge cu regularitate amestecuri şi tentative de destabilizare ale Moscovei.

În acest context tensionat, Republica Moldova a redus în mod drastic activitatea diplomatică rusă pe teritoriul moldovean în iulie 2003, când a expulzat 45 de persoane.

La Chişinău se mai află doar zece diplomaţi şi personal administrativ, potrivit unei liste datate la sfârşitul lui 2023 a Guvernului moldovean.

Chişinăul a luat această decizie după dezvăluiri de presă despre interceptări efectuate de către agenţi ai serviciilor secrete ruse, în care Ambasada Rusiei în Republica Moldova a jucat un rol central.

Reacția Moscovei

Rusia va răspunde la decizia Republicii Moldova de a declara persona non grata un angajat al ambasadei ruse din cauza desfășurării alegerilor prezidențiale rusești în Transnistria nerecunoscută, a declarat pentru TASS Ministerul de Externe.

"Rusia va da un răspuns adecvat", a declarat Ministerul de Externe.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult