Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Putin vrea să zdrobească ”grupările teroriste” din provincia siriană Idleb

Prezenţa unor ”grupări teroriste” în provincia siriană Idleb nu este tolerabilă, le-a spus joi preşedintele rus Vladimir Putin, la Soci, în sud-vestul Rusiei, omologilor săi Hassan Rohani şi Recep Tayyip Erdogan, relatează Reuters.

”Nu ar trebui să tolerăm prezenţa unor grupări teroriste la Idleb”, a declarat Putin. ”De aceea, eu propun să examinăm măsurile concrete pe care Rusia, Turcia şi Iranul le pot lua pentru a distruge complet acest cuib de teroriști”, adăuga el.

 Preşedintele iranian s-a pronunţat, la rândul său, în favoarea unei intervenţii împotriva jihadiştilor din fostul Front al-Nusra, care domină forţele rebele în regiune. Acceptarea prezenţei lor pentru că şi-au schimnat numele ar fi o eroare, a apreciat el.

Moscova şi Ankara au încheiat în septembrie un acord de ”demilitarizare”, care a permis evitarea unei ofensive a armatei siriene în provincie - ultima aflată pe mâna insurgenţilor.

Citește și
Vladimir Putin
Putin, primire grandioasă în Serbia: zeci de mii de oameni în stradă, în Belgrad

Acest acord prevedea plecarea unor mişcări islamiste şi crearea unei zone-tampon pe linia frontului, însă jihadiştii din cadrul grupării Hayat Tahrir al Sham - o coaliţie dominată de fostul Front al-Nusra - s-au impus în detrimentul rebelilor susţinuţi de Turcia.

Miniştrii Apărării rus Serghei Şoigu şi turc Hulusi Akar au convenit luni să ia măsuri ”decisive” pentru a stabiliza situaşia în regiune.

Rusia, Turcia şi Iranul au forţe în Siria, care şi-au coordinat în parte eforturile, în pofida unor priorităţi uneori divergente, şi anume cu privire la rolul combatanţilor kurzi.

Ankara, care consideră combatanţii kurzi drept ”terorişti”, vrea să stabilească o zonă-tampon în nord-estul Siriei, în apropiere de frontiera turcă, ceea ce Rusia consideră drept o încălcare a integrităţii teritoriale a Siriei.

”Problema prezenţei unei forţe militare care să acţioneze sub autoritatea unei ţări terţe pe teritoriul unei ţări suverane, şi anume Siria, nu poate să fie decisă decât direct de către Damasc”, a subliniat o purtătoare de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.

RETRAGEREA AMERICANĂ, UN ”PAS POZITIV”

Pe de altă parte, retragerea anunţată de Donald Trump a celor aproximativ 2.000 de membri ai forşelor americane din Siria este considerată ”un pas pozitiv” de către Iran, Turcia şi Rusia, a declarat joi Vladimir Putin la finalul summitului între cele tri ţări.

”Discuţiile au avut în centru influenţa pe care o va avea anunţarea planului Statelor Unite de retragere a trupelor americane din regiuni situate în nord-estul ţării asupra dezvăltării viitoare a stuaţiei în Siria”, a declarat preşedintele rus într-o conferinţă de presă la finalul summitului în trei pe tema situaţiei din Siria, organizat la Soci.

”Punctul nostru de vedere comun este că realizarea acestei etape va fi un punct pozitiv care va ajuta la stabilizarea situaţiei”, a declarat Putin.

Preşedintele iranian Hassan Rohani a apreciat, la rândul său, că discuţiile de la Soci au fost ”extrem de pozitive şi deschise”.

”Idlebul face parte din Siria şi trebuie curăţat de terorişti”, a declarat el, referindu-se la regiunea siriană aflată pe mâna rebelilor, precizând, adresându-se astfel Ankarei, că ”securitatea ţărilor vecine Siriei trebuie de asemenea garantată”.

Putin a mai anunţat că a convenit împreună cu omologii săi o ”consolidare a cooperării” în cadrul procesului de la Astana, mediat de Moscova şi Teheran - aliaţii regimului sirian lui lui Bashar al -Assad - şi Ankara - susţinătoarea rebeilor.

Acest proces a eclipsat treptat negocierile patronate de ONU, însă fără să ajungă la o soluţionare a conflictului.

La ultimul summit între preşedinţii iranian, rus şi turc, organizat în sepembrie în Iran, au apărut prima oară divergenţele celor trei cu privire la soarta Idlebului.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult