Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Putin trece la amenințări: Rusia va lovi mai puternic dacă SUA furnizează Ucrainei rachete cu rază mai lungă de acţiune

Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat Occidentul că Rusia va lovi noi ţinte dacă Statele Unite ale Americii vor începe să furnizeze Ucrainei rachete cu rază mai lungă de acţiune, anunță TASS, citată de Reuters și de Agerpres.

Vezi aici ultimele informații despre Războiul din Ucraina | LIVE UPDATE

 

În cazul în care astfel de rachete vor fi livrate, vom lovi acele ţinte pe care până acum nu le-am lovit, a declarat Putin, într-un interviu pentru televiziunea rusă de stat Rossia-1.

"Dacă ajung să le furnizeze, vom trage concluziile care se impun şi vom folosi armele noastre, de care nu ducem lipsă, pentru a ataca acele obiective pe care până acum nu le-am lovit", a susţinut şeful de la Kremlin, citat de EFE.

Potrivit Reuters, Putin nu a indicat ce ţinte are în vedere Rusia să lovească în cazul în care ţări occidentale încep să furnizeze Ucrainei rachete cu rază mai lungă de acţiune.

Citește și
soldati, rusia
Război în Ucraina, ziua 102. Presa de stat de la Moscova anunţă moartea unui general rus în estul Ucrainei

Ucraina caută să intre în posesia unor sisteme de rachete cu lansare multiplă (MLRS), precum M270 şi M142 HIMARS, pentru a lovi trupele şi depozitele de armament din ariergarda forţelor ruse.

Kremlinul, deranjat de rachete de precizie de tip HIMARS

Preşedintele american Joe Biden a anunţat în această săptămână un plan de a dota Ucraina cu sisteme de rachete de precizie de tip HIMARS, după ce a primit asigurări că autorităţile de la Kiev nu le vor folosi pentru a lovi ţinte de pe teritoriul Rusiei.

Potrivit AFP, Putin a mai spus că toată "agitaţia" în jurul livrării de armament nou Kievului are ca scop "prelungirea conflictului".

Însă, deşi oficiali ruşi au avertizat că decizia americanilor de a furniza Ucrainei sisteme de rachetă avansate ar putea intensifica războiul, Putin a susţinut că o astfel de măsură nu se va traduce prin schimbări fundamentale pe câmpul de luptă.

"Înţelegem că această livrare (de sisteme de rachetă avansate) din Statele Unite şi din alte câteva ţări are ca scop să compenseze pierderile înregistrate la acest echipament militar. (...) Nu e nimic nou. Nu schimbă nimic în esenţă", a spus Putin.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult