Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Putin: Summitul de la Paris, „pas important” pentru detensionare. Anunțul lui Macron

Your browser doesn't support HTML5 video.

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că summitul de la Paris privind Ucraina este un „pas important„ spre reducerea tensiunilor şi „fără îndoială” o dezgheţare a relațiilor, relatează AFP.

Vladimir Putin a adăugat că „Rusia va face tot ce depinde de ea pentru încetarea conflictului”.

„Procesul se dezvoltă în direcţia bună, deoarece au existat schimburi de prizonieri, pentru că am ajuns la o dezangajare în trei puncte cheie şi pentru că ne-am regăsit în acest format Normandia”, a declarat preşedintele Putin după acest summit la Paris cu omologii săi din Ucraina, Franţa şi Germania.

La rândul său, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a exprimat regretul că au fost obţinute rezultate „puţine” privind războiul cu separatiştii pro-ruşi în estul Ucrainei în cursul summitului de la Paris.

„Au fost abordate multe probleme, omologii mei au spus că este un rezultat foarte bun pentru o primă întâlnire. Pentru mine, o spun sincer, este foarte puţin: aş dori să rezolv mai multe probleme”, a spus el în cadrul unei conferinţe de presă la încheierea acestui summit privind Ucraina în formatul Normandia (Franţa, Germania, Rusia, Ucraina).

Citește și
volodimir zelenski
Ucraina vrea să obțină un „Ruxit” după Summitul NATO. Anunțul lui Zelenski

Cu toate astea, cei doi preşedinţi nu au reuşit să cadă de acord asupra unor probleme esenţiale pentru stabilitatea în regiune, cum ar fi alegerile democratice în regiunile separatiste Doneţ şi Luhansk sau controlul graniţelor între Ucraina şi republicile rebele din est.

Formatul Normandia a fost înfiinţat în iunie 2014 cu ocazia aniversării a 70 de ani de la debarcarea din Normandia, când Franţa a invitat liderii ruşi, germani şi ucraineni să aibă primele consultări privind situaţia din Ucraina; ultima reuniune a avut loc în 2016 în Berlin.

Macron: Un nou summit Franţa-Rusia-Germania-Ucraina va avea loc în patru luni

 

Un nou summit privind restabilirea păcii în Ucraina în formatul Normandia (Ucraina, Rusia, Franţa, Germania) va fi organizat în patru luni, a anunţat luni seara preşedintele francez Emmanuel Macron, la încheierea summitului de la Paris.

„Am avansat asupra dezangajării, a schimburilor de prizonieri, încetării focului şi a evoluţiei politice” şi „le-am cerut miniştrilor noştri să lucreze în următoarele patru luni (...) în vederea organizării de alegeri locale cu obiectivul unui nou summit în patru luni”, a declarat preşedintele francez, alături de omologii săi rus, ucrainean şi german.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult