Putin îi ordonă lui Șoigu să prezinte un raport privind măsurile Ministerului Apărării pentru aprovizionarea trupelor
Vladimir Putin i-a ordonat ministrului Apărării, Serghei Șoigu, să prezinte un raport privind furnizarea de arme, uniforme și alte echipamente personalului militar care participă la „operațiunea militară specială”, a anunțat, marți, Kremlinul într-un comunicat, potrivit agenției de presă de stat rusească TASS.
"Ministerul rus al Apărării va prezenta un raport privind furnizarea de arme, echipamente militare și speciale, materiale și resurse, inclusiv uniforme și echipamente de luptă, sisteme mobile de recunoaștere, echipamente de protecție personală blindate și de camuflaj, precum și măsurile luate pentru îmbunătățirea activității Ministerului rus al Apărării în acest domeniu", se arată în ordinul adresat lui Șoigu. Termenul limită este 1 februarie.
Putin, ordin ca soldații ruși răniți în Ucraina să fie tratați în spitalele civileDe asemenea, Putin ordonă folosirea spitalelor civile pentru ca răniții în „operațiunea specială” să primească tratament medical și să fie reabilitați.
"Ministerul rus al Sănătății, alături de Ministerul rus al Apărării, va prezenta propuneri privind posibilitatea de a utiliza organizațiile medicale care se află în subordinea Ministerului rus al Sănătății pentru a oferi persoanelor care au participat la operațiunea militară specială îngrijire medicală și reabilitare în regim de internare", se mai arată în comunicatul emis de Kremlin.
Termenul limită este stabilit pentru 15 ianuarie. Ministrul Sănătății, Mihail Murashko, și ministrul Apărării, Serghei Șoigu, sunt delegați, astfel, să execute ordinul.
Sursa: TASS
Etichete: Rusia , Ucraina , vladimir putin , serghei soigu
Dată publicare: 04-01-2023 09:12