Puigdemont se retrage"provizoriu" ca să permită formarea unui guvern catalan
Fostul lider catalan Carles Puigdemont a anunţat joi într-o înregistrare video postată pe reţele sociale că renunţă să mai candideze la conducerea regiunii Catalonia, pentru a facilita formarea "unui guvern cât mai repede posibil", relatează AFP.
"L-am informat pe preşedintele parlamentului catalan ca, în mod provizoriu, să nu îmi prezinte candidatura la învestitura ca preşedinte" al executivului regional, a declarat Carles Puigdemont într-o înregistrare video realizată în Belgia, unde s-a instalat la sfârşitul lui octombrie.
"În condiţiile actuale, este singura modalitate de a putea forma un nou guvern, cel mai repede posibil", a spus el, pentru a explica această retragere.
De la victoria separatiştilor la alegerile regionale de la 21 decembrie, el era singurul candidat la preşedinţia executivului regional, ştiind în aceleaşi timp că va fi arestat şi cel mai probabil încarcerat dacă se va întoarce în Spania.
Carles Puigdemont a propus pentru a-l înlocui candidatura preşedintelui unei organizaţii separatiste, Jordi Sanchez, cu toate că acesta este în închisoare de patru luni.
Catalonia, regiune situată în nord-estul Spaniei şi cu o populaţie de 7,5 milioane de locuitori, se află sub tutela Madridului de la proclamarea, rămasă fără urmări, la 27 octombrie, la Barcelona, a "Republicii Catalane".
Într-un discurs combativ pe un ton solemn, înconjurat numai de drapelul european şi cel catalan, Carles Puigdemont a condamnat "abuzurile statului spaniol" care, în opinia sa, caută să "incrimineze separatismul".
"Catalonia şi-a câştigat dreptul de a se transforma într-o republică independentă", a reafirmat el. "Acest obiectiv este inevitabil şi de aceea va trebui să continuăm să facem politică din interiorul şi din exteriorul" ţării, a mai spus liderul separatist.
El a reafirmat că "singura soluţie la un conflict politic este politica" şi s-a pronunţat din nou pentru o mediere internaţională.
Pe de altă parte, Carles Puigdemont a anunţat că o echipă de avocaţi internaţionali a prezentat joi o plângere în numele său împotriva statului spaniol în faţa Comitetului ONU pentru Drepturile Omului, pentru a-i apăra activ drepturile sale.
Sursa: Agerpres
Etichete: Spania , Madrid , alegeri , arest , belgia , independenta , Parlament , catalonia , politica , carles puigdemont , tribunal constitutional
Dată publicare: 02-03-2018 12:57