Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Proteste de amploare în Grecia. 30.000 de oameni în stradă la un an de la cel mai grav accident feroviar din istoria țării

Peste 30.000 de persoane, potrivit poliţiei, s-au adunat miercuri în Grecia pentru a comemora cea mai mortală catastrofă feroviară din ţară, ce a avut loc în urmă cu un an, şi pentru a cere "dreptate" pentru cei 57 de morţi în această tragedie.

La apelul multor sindicate, inclusiv cel al sectorului public, aflat într-o grevă de 24 de ore, peste 20.000 de persoane au manifestat la Atena şi 10.000 la Salonic, al doilea oraş ca mărime al ţării, în timp ce mai mult de o mie de oameni, mai ales rude ale victimelor, s-au recules la locul accidentului în Valea Tembi (centru), relatează France Presse şi Reuters, citate de Agerpres.

Serviciile feroviare din Grecia s-au oprit miercuri şi navele au fost blocate în porturile din apropierea Atenei, în timp ce lucrătorii feroviari au marcat un an de la cel mai mortal accident de tren în ţară, cerând de asemenea să se facă dreptate şi creşteri de salariu. La 28 februarie 2023, un tren de pasageri care făcea legătura între capitală şi oraşul Salonic (nord) s-a ciocnit frontal cu un marfar, omorând 57 de persoane şi provocând proteste în masă faţă de ceea ce mulţi consideră un rezultat al deceniilor de neglijare a sectorului feroviar.

Miercuri, clopotele bisericilor din întreaga ţară au bătut de 57 de ori pentru a reprezenta numărul celor morţi, mulţi dintre ei tineri studenţi care se întorceau acasă după un lung weekend. Protestatarii, de la lucrători feroviari şi spitaliceşti până la navigatori şi profesori de şcoală, s-au alăturat grevei de 24 de ore a celui mai mare sindicat din sectorul public din Grecia, ADEDY, care reprezintă aproximativ jumătate de milion de lucrători.

Mulţi dintre ei, inclusiv studenţi, au început să manifesteze la punctele de întâlnire din centrul Atenei, în timp ce se pregăteau pentru un marş către parlament. Unii purtau un banner negru pe care scria: "Nu uităm, cerem dreptate".

Citește și
Protest masiv al fermierilor, din nou la sediul UE. Anvelope incendiate și cisterne cu dejecții
Protest masiv al fermierilor, din nou la sediul UE. Anvelope incendiate și cisterne cu dejecții

Un şef de gară a fost arestat la câteva ore după accident şi un judecător investighează cazul. Guvernul spune că un proces va începe probabil în iunie. Dar, potrivit multor supravieţuitori şi rude ale victimelor, politicienii, care sunt protejaţi de legea greacă împotriva urmăririi penale şi doar parlamentul este capabil să-i investigheze, ar trebui să-şi asume de asemenea responsabilitatea pentru deficienţele sistemului de siguranţă.

Familiile îndurerate şi supravieţuitorii urmau să ia parte, mai târziu în cursul zilei, la o slujbă comemorativă la locul accidentului din Valea Tembi, în centrul Greciei. Demonstranţii au protestat de asemenea împotriva a ceea ce ei spun că sunt creşteri salariale insuficiente, primele după 14 ani în sectorul public. Ei susţin că acestea nu sunt suficient de mari pentru a compensa impactul creşterii costurilor vieţii. Lucrătorii vor în schimb o creştere generală de 10% şi mai multe angajări.

Grecia şi-a revenit dintr-o criză a datoriilor de un deceniu şi trei planuri internaţionale de salvare pe care le-a primit în schimbul tăierii salariilor şi a primelor de vacanţă în sectorul public. Guvernul conservator a majorat salariul minim lunar cu 20%, la 780 de euro (844 de dolari), de când a intrat în funcţie în 2019 şi a promis că îl va ridica la 950 de euro până în 2027.

Dar salariile lunare ale ţării sunt încă în urmă faţă de media Uniunii Europene, notează Reuters.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult