Propagandă cu Maduro și armata. ”Sunteți anti-imperialiști?”; ”Da, președinte!”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Consilierul pentru Securitate Națională a Statelor Unite, John Bolton, a avertizat că orice amenințări asupra diplomaților americani sau a liderului opoziției, Juan Guaidó, vor primi „un răspuns semnificativ", fără a spune concret ce înseamnă asta.
Iar mai multe ţări europene, printre care Spania, Germania, Franţa şi Marea Britanie au anunţat că vor recunoaşte autoritatea lui Guaidó, dacă Nicolas Maduro nu va organiza alegeri anticipate în opt zile. Însă liderul de la Caracas rămâne deocamdată de neclintit.
Nicolas Maduro: „Din nefericire, Europa greşeşte din nou faţă de Venezuela. Parcă cei 200 de ani ai independenţei noastre nu contează pentru ei. Noi avem în sânge ADN de „eliberatori". Europa a avut o poziţie foarte insolentă, care nu se poate susţine, trebuie să-şi retragă ultimatumul. Liderii europeni stau la coadă. Sunt în genunchi și se aliniază în fața politicilor lui Trump. Toată Europa stă în genunchi în fața lui Trump, mai ales în chesiunea privind Venezuela.”
Nicolas Maduro a rupt deja relațiile diplomatice cu Statele Unite, după ce administrația Trump și alte peste 20 de state din regiune l-au recunoscut pe Juan Guaidó - șeful Parlamentului controlat de opoziție - drept „președinte interimar" al Venezuelei, după ce acesta s-a auto proclamat, miercurea trecută, „președinte în exercițiu" și „apărătorul Constituției".
Juan Guaido, lider al opoziției, autoproclamat președinte interimar: „Soldați ai Venezuelei, mă adresez vouă. Este timpul să treceți de partea Constituției. Nu mai e vreme pentru frică. Nu mai e vreme să dăm înapoi.”
Juan Guaido: „Am luat parte la această slujbă în primul rând ca să ne rugăm pentru sufletele celor 40 de oameni uciși astăzi de dictatura din Venezuela.”
Pe de altă parte, într-o înregistrare video făcută la ambasada Venezuelei de la Washington, colonelul José Luis Silva, care s-a prezentat drept ataşat militar, a cerut alegeri libere.
„Mă adresez poporului venezuelean şi în special fraţilor mei din forţele armate ale naţiunii. Vreau să-l recunoaştem, ca unic preşedinte legitim, pe Juan Guaidó.”
Ministerul Apărării de la Cracas i-a răspuns însă cu această postare pe Twitter. Peste imaginea cu colonelul Luis Silva era scris cu litere roşii cuvântul „trădător".
Iar Nicolas Maduro, care îl acuză pe Guaidó de tentativă de lovitură de stat, a vizitat unități militare din apropiere de Caracas cerându-le soldaţilor să rămână loiali guvernului.
Nicolas Maduro: „Susţineţi lovitura de stat?” Militari: „Nu, preşedinte!” Nicolas Maduro: „Sunteţi de partea Constituţiei?” Militari: „Da, preşedinte!” Nicolas Maduro: „Sunteţi pro-imperialişti?” Militari: „Nu, preşedinte!” Nicolas Maduro: „Sunteţi anti-imperialişti?” Militari: „Da, preşedinte!” Nicolas Maduro: „Niciodată trădători.” Militari: „Niciodată!” Nicolas Maduro: „Mereu loiali.” Militari: „Mereu!”
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!