Prințul Louis, cel mai tânăr membru al familiei regale britanice a participat pentru prima dată la slujba de Crăciun | FOTO
Galerie foto
De la sfârşitul anilor 1980, familia regală britanică a sărbătorit Crăciunul la reşedinţa sa din Sandringham. Dar în ultimii doi ani, regina Elizabeth II a decis că vor petrece 25 decembrie la Windsor. 2022 marchează revenirea membrilor coroanei la Sandringham pentru prima dată din 2019, precum şi primul Crăciun fără fostul monarh, care a murit pe 8 septembrie, informează News.ro.
Liturghia de Crăciun din Biserica Sfânta Maria Magdalena din Sandringham este unul dintre ritualurile esenţiale ale acestor zile.
După cum relatează BBC, curioşii au venit la biserică la primele ore ale dimineţii. Sute de oameni s-au adunat pentru a vedea familia regală îndreptându-se spre biserică, la ora 11.00 (ora locală), apoi plecând 45 de minute mai târziu. Au schimbat apoi câteva cuvinte cu câţiva dintre cei prezenţi în faţa bisericii.
Prinţul Louis a fost alături de fratele său George (9 ani) şi de sora sa Charlotte (7 ani). La slujbă au participat şi mai mulţi membri ai familiei extinse, inclusiv prinţul Edward, soţia sa Sophie şi copiii lor, precum şi prinţesele Beatrice şi Eugenie, fiicele prinţului Andrew cu Sarah Ferguson.
Absenţe notabile au fost, desigur, Harry şi Meghan. În dezacord cu familia regală de când au renunţat la rolul lor în monarhie în 2020, aceştia au făcut câteva noi dezvăluiri neplăcute pentru coroană în seria lor de documentare „Harry & Meghan", lansată luna aceasta.
Sursa: News.ro
Etichete: Kate Middleton printesa de Wales , Printul Louis , printul wiliam , Familia Regala a Marii Britanii
Dată publicare: 26-12-2022 14:32