Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Primele imagini cu Kim Jong-un, din timpul vizitei în Rusia. A fost primit cu pâine și sare

Your browser doesn't support HTML5 video.

Liderul nord-coreean Kim Jong-un a ajuns miercuri în Rusia, pentru summitul cu omologul său rus Vladimir Putin, a anunțat agenția de presă TASS.

 

Prima întrevedere dintre cei doi lideri va avea loc în orașul Vladivostok joi, însă pentru moment nu se știu detalii despre ce vor discuta, scrie CNN

Liderul nord-coreean a plecat din capitala Phenian cu trenul, așa cum a făcut-o și pentru summitul cu președintele american Donald Trump, care a avut loc la Hanoi, în Vietnam. În total, călătoria va dura în jur de nouă ore, potrivit presei din Coreea de Nord.

Deschideți galeria foto pentru a vedea imagini cu liderul nord-coreean într-o stație de tren din Rusia.

Ajuns pe teritoriul Rusiei, Kim Jong-un a oprit în stația Khasan, unde a primit flori, pâine și sare – o tradiție rusă pentru întâmpinarea oaspeților, a explicat Natalia Karpova, politician local. Ea a mai precizat că cei din delegația lui Kim au luat cu ei în tren mai multe baloane, primite în gara din Ussuriysk.

„Sunt fericit să vizitez Rusia”, a declarat Kim Jong-un, conform TASS, atunci când s-a întâlnit cu ministrul pentru Extremul Orient rus, Alexander Kozlov.

„Kim Jong-un a spus că aceasta nu va fi ultima sa vizită în Rusia, ci doar primul pas”, au transmis autoritățile ruse.

Este foarte posibil ca trenul în care se află liderul nord-coreean să meargă prin Parcul Național „Ținutul Leopardului” către stația de tren din orașul Ussuriysk. Călătoria ar urma să dureze în jur de șapte ore, în care trenul va parcurge 260 de kilometri.

Din acest oraș, trenul ar putea urma ruta Trans-Siberiană și să se îndrepte spre Vladivostok, iar această porțiune va lua în jur de două ore, conform TASS.

Vizita lui Kim Jong-un în Coreea de Nord vine în contextul în care relațiile dintre Washington și Phenian privind denuclearizarea au intrat într-un impas.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult