Primele declarații oferite de Yocheved Lifschitz, una dintre ostaticele israeliene eliberate de Hamas. „Am trecut prin iad”
Gruparea palestiniană Hamas a eliberat, luni, alți doi ostaci din cei 222 pe care i-a capturat în timpul atacului-surpriză asupra Israelului din 7 octombrie. Este vorba despre Yocheved Lifschitz, în vârstă de 85 de ani, împreună cu cetăţeana israeliană Nurit Cooper, în vârstă de 79 de ani.
Momentul în care cele două vârstince au fost eliberate și predate membrilor de la Crucea Roșie a fost filmat și dat publicității.
În mod surprinzător, una dintre ostatice a ținut chiar să strânga mâna unui luptător Hamas înainte de a pleca spre Israel cu reprezentanții Crucii Roșii și l-a salutat: „Shalom”.
Cele două femei care au fost eliberate, luni, din custodia Hamas păreau a fi într-o stare medicală „OK” când au ajuns la spitalul Ichilov din Tel Aviv, a declarat, marţi dimineaţă, un oficial al spitalului, relatează CNN, citată de News.ro.
„Am trecut prin iad”Yocheved Lifschitz a făcut declarații de presă dintr-un spital din Tel Aviv, scrie BBC.
Bătrâna în vârstă de 85 de ani a spus că a „trecut prin iad” și a suferit vânătăi în timp ce a fost răpită din kibbutzul ei din Israel pe o motocicletă.
Asistând la relatarea mamei sale, fiica ei, Sharone, care a sosit la Tel Aviv de la Londra marți dimineață, a spus că Lifschitz și colegii ei de captivitate au fost loviți cu bastoane.
Sharone a mai spus că mama ei a fost martoră la o „rețea imensă” de tuneluri subterane conduse de Hamas, pe care a comparat-o cu o „pânză de păianjen”.
Sharone a spus că, după ce au ajuns în Gaza, răpitorii mamei sale au spus că „cred în Coran” și că, prin urmare, nu îi vor face rău.
Lifschitz însăși a continuat să descrie condiții curate și gardieni care au avut grijă de „fiecare detaliu”. Au fost hrăniți cu brânză și castraveți.
Referindu-se la ceilalți ostatici răpiți de Hamas, Sharone a spus că mama ei a simțit că „povestea nu se va termina până când nu se vor întoarce toți”.
Aşezată într-un scaun cu rotile, Lifshitz, cu un aspect fragil, a declarat reporterilor că iniţial a fost tratată cu brutalitate, dar ulterior a fost vizitată de un medic în timp ce era ţinută captivă într-o reţea de tuneluri din Gaza, iar toate nevoile ei medicale au fost satisfăcute, scrie News.ro. „A fost dificil, dar vom trece peste asta”, a spus ea, povestind jurnaliştilor experienţa sa, în faţa Centrului Medical Sourasky din Tel Aviv.
Vorbind în ebraică şi stând alături de fiica sa, care a tradus în engleză, Lifshitz a descris cum a fost capturată de luptătorii Hamas în timpul atacului brutal al acestora asupra Israelului, la 7 octombrie.
Ea a spus că a fost capturată de luptători Hamas pe motociclete şi, la un moment dat, a fost bătută cu bâte şi forţată să meargă pe jos.
„Am fost răpită pe o motocicletă, în timp ce se îndreptau spre Gaza”, a spus Lifshitz.
Capul era aşezat de o parte a motocicletei, în timp ce picioarele îi atârnau de cealaltă parte. „A fost un act dureros. Ne-au adus la poartă. Eu stăteam întinsă pe o parte pe motocicletă. M-am ales cu vânătăi din cauza mersului”, a adăugat Lifshitz.
„Am fost luată, cu picioarele într-o parte şi capul în cealaltă”, de pe motocicletă, a spus femeia, aflată acum în scaun cu rotile. În timp ce era condusă spre tuneluri, a fost lovită cu bâte.
Teroriştii i-au luat ceasul şi bijuteriile şi apoi au forţat-o să meargă.
Lifshitz spune că a ajuns la un moment dat într-o sală mare în care erau adunaţi alţi circa 25 de ostatici. După aproximativ 2-3 ore, ea şi alţi patru ostatici au fost duşi într-o cameră separată.
„Tratamentul faţă de noi a fost bun”, spune ea, adăugând că i s-au dat medicamente şi mâncare.
Ea a criticat armata israeliană pentru că nu a luat suficient de în serios ameninţarea Hamas în perioada premergătoare atacului.
„Un roi de oameni a venit la gard (bariera de securitate - n.r.) - a costat două miliarde de shekeli şi nu a ajutat, nici măcar puţin”, spune ea referindu-se la spargerea de către terorişti a barierei de securitate a Israelului.
Soţul lui Lifshitz a răms în captivitatea Hamas.