Prima fotografie dată de Israel cu cele două ostatice Hamas. Care este starea lor. „Am vorbit cu fata mea mai devreme”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Cu toate astea, războiul cu Hamas „va continua încă multe săptămâni” și vor urma vremuri dificile, anunță oficialii de la Tel Aviv.
În tot acest timp, sute de camioane cu ajutoare umanitare sunt în continuare blocate la granița cu Egiptul, dar, potrivit președintelui american, vor ajunge în Gaza în următoarele 24 sau cel mult 48 de ore.
Judith și Natali Raanan sunt acum în grija forțelor de apărare israeliene după ce, vineri seară, au fost predate de Hamas. O primă fotografie dată publicității de guvernul israelian le arată pe cele două, mamă și fiică, înconjurate de soldați înarmați.
Mirjana Spoljaric, președintele Comitetului Internațional al Crucii Roșii: „În calitate de actor neutru, rolul Crucii Roșii Internaționale a fost acela de a transporta ostaticii din Gaza în Israel”.
Punerea lor în libertate a fost negociată între militanți și guvernul din Qatar.
Daniel Hagari, purtător de cuvânt al armatei israeliene: „Gal Hirsch, responsabil cu ostaticii și cu dispăruții, împreună cu forțele de apărare și de securitate, le-a luat în primire pe cele două femei la granița cu Fâșia Gaza și sunt în drum spre familiile lor".
Uri Raanan, tatăl fostei ostatice Natali Raanan: „Am vorbit cu fata mea mai devreme. Era bine. Are o stare bună. Era foarte fericită și așteaptă să vină acasă. Mama ei are o zgârietură pe braț, dar mi-a spus că nu e nimic grav și că e bine".
Cele două femei au cetățenie americană. Locuiesc în Chicago, dar acum două săptămâni se aflau în vizită la rude, într-un kibbutz din sudul Israelului, în momentul în care așezarea a fost atacată de teroriștii Hamas.
Sute de ostaticiDar, în mâinile islamiștilor mai sunt aproape 200 de persoane. 20 dintre ele au sub 18 ani.
Zeci de familii îndurerate s-au adunat în centrul orașului Tel Aviv și au amenajat o masă cu scaune goale, simbolizând fiecare persoană luată ostatică ce lipsește de la cina de Shabat, cel mai sfânt moment al săptămânii în tradiția ebraică.
Danny Miran, tatăl unui bărbat răpit din kibbutzul Nahal Oz: „Nepoata mea a început să plângă. Striga: „Tati, tati!”, dar nimeni nu l-a ajutat. Soția lui i-a spus: „Te iubesc, ai grijă de tine și nu încerca să fii un erou”. Atunci a fost ultima dată când a fost văzut fiul meu".
Potrivit agenției de presă Reuters, în prezent se discută și eliberarea altor ostatici. Hamas a transmis că lucrează cu mediatorii din Egipt, Qatar și alte „țări prietene”.
Între timp, noi imagini surprinse dn satelit arată sute de tancuri și vehicule blindate mobilizate de Israel la nord de Gaza, indicând pregătiri pentru o posibilă invazie terestră.
Yoav Gallant, ministrul israelian al Apărării: „Vor fi trei etape principale. În primul rând vom distruge organizația Hamas, vom elimina infrastructura militară și guvernamentală. Nu va fi ușor. Se va păti un tribut, vom avea nevoie de sprijinul tuturor celor din armată. Următoarea etapă, care va dura mai mult timp, va fi stabilizarea sistemului și, în cele din urmă, la un moment dat, vom ajunge în punctul în care acolo va exista un regim de securitate complet diferit".
În tot acest timp, la Rafah, în Egipt, convoiul cu ajutoare destinate civililor din Gaza rămâne nemișcat. Dar nu pentru mult timp, după cum a anunțat președintele american.
Joe Biden, președintele SUA: „Am primit promisiunea israelienilor şi a preşedintelui egiptean că acest punct de trecere va fi deschis. Drumul a trebuit să fie reparat, era în stare foarte proastă. Cred că în următoarele 24 până la 48 de ore primele 20 de camioane vor trece graniţa".
Peste 200 de camioane cu ajutoare umanitare sunt așteptate cu disperare de palestinienii strămutați din casele lor din cauza războiului dintre Israel și Hamas. Secretarul general al ONU spera vineri să ducă la bun sfâșit o misiune diplomatică, dar s-a trezit în mijlocul unui protest.
Antonio Guterres, secretarul general al ONU: „Trebuie să facem cumva (ca acele camioane) să se miște, să ajungă de cealaltă parte a graniței".
Protestele au continuat seara trecută și în alte țări musulmane. Mii de oameni au ieșit pe străzile din Egipt, Iordania, Liban, Irak, Yemen sau Cisiordania, cu mesaje anti-Israel.