Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Prima decizie luată de Biden după ce a fost ales președinte: crearea unui grup operaţional pentru gestionarea pandemiei

Joe Biden, preşedintele ales al Statelor Unite, a anunţat luni crearea unui grup operaţional format din experţi medicali ce va fi însărcinat cu dezvoltarea unui plan pentru limitarea răspândirii noului coronavirus, relatează dpa.

"Gestionarea pandemiei de COVID-19 este una dintre cele mai importante lupte cu care se confruntă administraţia noastră, şi voi fi informat de oameni de ştiinţă şi de experţi", a declarat Biden.

"Consiliul consultativ va contribui la modelarea abordării mele pentru gestionarea creşterii numărului de cazuri raportate; asigurarea de vaccinuri sigure, eficiente şi distribuirea acestora în mod eficient, echitabil şi gratuit; şi protejarea populaţiilor cu grad ridicat de risc", a adăugat Biden, potrivit Agerpres.

Grupul operaţional va fi format din oameni de ştiinţă şi din experţi în sănătate publică şi va fi condus de medicii David Kessler, Vivek Murthy şi Marcella Nunez-Smith.

Joe Biden l-a criticat cu regularitate pe preşedintele Donald Trump pentru modul în care administraţia sa a gestionat criza de COVID-19.

Citește și
Joe Biden, Kamala Harris
Primele măsuri pe care Biden le va lua în calitate de președinte al SUA. Schimbări importante

Cu 9,9 milioane de cazuri, Statele Unite au cel mai mare număr de infectări confirmate cu noul coronavirus la nivel mondial, potrivit datelor oferite de Universitatea John Hopkins. SUA au de asemenea cel mai mare număr de decese - 237.000 - asociate COVID-19 la o populaţie de 330 de milioane de locuitori.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult