Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Prigojin, ”bucătarul lui Putin”, întrebat dacă Rusia s-a amestecat în alegerile din SUA: Ne-am amestecat și ne vom amesteca

Evgheni Prigojin, un oligarh al Kremlinului, cunoscut drept „bucătarul lui Vladimir Putin”, a recunoscut, într-un mesaj pe Telegram, că Rusia a influențat alegerile din SUA.  

Deocamdată nu este clar în ce fel s-a amestecat Rusia în alegerile americane, însă Prigojin a spus că Rusia ”a intervenit, se amestecă și va continua să se amestece” în democrația americană, ca răspuns la întrebarea unui jurnalist despre posibila intervenție a Rusiei în alegerile pentru Congresul din SUA, care au loc în 8 noiembrie.

”Îți voi răspunde foarte subtil și delicat, și îmi cer scuze că voi permite o anumită ambiguitate. Domnilor, ne-am amestecat, ne amestecăm și ne vom amesteca”, a spus Prigojin, potrivit CNN.

„Cu mare atenție, cu precizie chirurgicală și în felul nostru, așa cum știm noi. În timpul operațiilor noastre precise, vom îndepărta atât rinichii, cât și ficatul simultan”, a adăugat el.

Nu este clar cât de serios a fost Prigojin în comentariile sale, care par să fi fost făcute oarecum sarcastic. Dar SUA l-au sancționat pe Prigojin pentru finanțarea Agenției de Cercetare pe Internet, o fermă de troli rusă deja cunoscută, care a fost acuzată că s-a amestecat în mai multe alegeri din SUA.

Citește și
evgheni prigojin
Portretul lui Evgheni Prigojin, "bucătarul lui Putin" și "părintele" Wagner. Cum a ajuns liderul Rusiei să asculte de el

În septembrie, Prigojin a recunoscut că a fondat Grupul Wagner – un grup privat de mercenari acuzat de crime de război în Africa, Siria și Ucraina – după ce ani de zile a negat implicarea în această grupare militară.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult