Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Președintele Zelenski imploră țările bogate din Europa să ajute Ucraina cu mai multe arme

Volodimir Zelenski a rugat liderii europeni, marți, 15 martie, să trimită Ucrainei mai multe arme, pentru a permite forțelor sale să continue să lupte împotriva invaziei ruse.

Președintele ucrainean a spus la o întâlnire a liderilor Forței Expediționare Comune (JEF) că trebuie să ”se ajute pe ei, ajutându-ne pe noi”.

El a spus că liderii „știu care sunt armele de care avem nevoie”, în timp ce le-a cerut să „îmbunătățească” sprijinul pe care îl oferă deja.

Zelenski a avertizat că, în prezent, cantitatea de arme primită într-o săptămână este folosită „în decurs de 20 de ore”, forțele ucrainene fiind nevoite să folosească apoi echipamente rusești capturate.

Mesajul virtual al lui Zelenski la reuniunea JEF, găzduită la Londra la Lancaster House, a venit în timp ce Boris Johnson a spus că invazia lui Vladimir Putin a ajuns acum la o bombardare ”nemiloasă, sistematică” a civililor.

Citește și
volodimir zelenski
Zelenski: Unii membri NATO parcă sunt „hipnotizați” de agresiunea rusă asupra Ucrainei

Liderii națiunilor JEF - Danemarca, Estonia, Finlanda, Islanda, Letonia, Lituania, Țările de Jos, Norvegia și Suedia - au fost întâmpinați la Londra marți dimineață de premierul Johnson.

Cu ajutorul unui interpret, Zelenski le-a spus liderilor: „Cu toții suntem ținta Rusiei și totul va merge împotriva Europei dacă Ucraina nu va rezista, așa că aș dori să vă rog să vă ajutați ajutându-ne pe noi. Știi care sunt armele de care avem nevoie. Toată lumea știe. Știți de ce fel de măsuri de apărare avem nevoie. Știți că nevoia noastră sunt avioanele de luptă, și fără sprijinul dumneavoastră ar fi foarte dificil.”

Apoi, Zelenski a adăugat: ”Vrem să ne ajutați și sper că veți putea mări acest sprijin. Veți vedea cum acest lucru vă va proteja securitatea, siguranța și cum va face o pace stabilă nu numai pentru noi, ci și pentru pentru țările voastre.”

 

El a mai spus că transporturile de provizii din Marea Britanie și din alte țări se epuizează rapid.

„Ce primim într-o săptămână este folosit, de obicei, de noi, în 20 de ore”, a spus el.

Ca rezultat, echipamentele rusești capturate și aparate din fosta era sovietică sunt puse în funcțiune de ucraineni, nevoiți să se apere.

”Ne provocați, pe bună dreptate, să facem mai mult și știm cu toții că putem și trebuie să facem mai mult” - a replicat Boris Johnson, potrivit Daily Mail.

Premierul britanic le-a mai spus liderilor JEF că Europa nu a văzut „nimic asemănător” cu invazia rusă a Ucrainei în ultimii 80 de ani.

„Asistăm la bombardarea din aer a unor civili nevinovați, utilizarea necruțătoare și sistematică a artileriei împotriva centrelor populației”, a spus el.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult