Preşedintele Ecuadorului a declarat stare de urgenţă regională. Cinci polițiști au fost uciși în atacuri cu explozibili
Lasso, un conservator, a acuzat în repetate rânduri violenţele, inclusiv în interiorul închisorilor, ca fiind represalii ale bandelor de traficanţi de droguri pentru eforturile guvernului său de a combate acest trafic, potrivit News.ro, care citează.
Ecuadorul este un punct de tranzit pentru drogurile destinate Statelor Unite şi Europei.
Atacurile din timpul nopţii şi de marţi dimineaţa devreme, inclusiv nouă explozii în două oraşe, au fost o declaraţie deschisă de război din partea bandelor, a declarat Lasso într-un discurs video.
"Ceea ce s-a întâmplat între noaptea trecută şi astăzi în Guayaquil şi Esmeraldas arată în mod clar limitele pe care crima organizată transnaţională este dispusă să le depăşească", a declarat Lasso.
"Luăm măsuri care îi îngrijorează, de unde şi reacţia violentă", a adăugat acesta.
El a declarat stare de urgenţă în provinciile Guayas şi Esmeraldas, unde forţele de securitate vor intensifica operaţiunile, iar starea de asediu va intra în vigoare începând cu ora locală 21.00.
Lasso, care şi-a anulat o călătorie personală în Statele Unite din cauza atacurilor, a folosit în mod repetat declaraţiile de urgenţă pentru a încerca să contracareze violenţa.