Preşedinta Parlamentului European, vizită la Kiev. Mesaj pentru ucraineni: "Vă vom ajuta să reconstruiţi oraşele şi satele"
''Rezistenţa şi curajul ucrainenilor au inspirat lumea întreagă. Sunt la Kiev pentru a da un mesaj de speranţă. Suntem alături de voi'', a scris ea într-un mesaj pe Twitter însoţit de o fotografie în care se îmbrăţişează cu preşedintele Radei (parlamentul ucrainean), Ruslan Stefanciuk.
Metsola şi Stefanciuk au participat la Kiev la o conferinţă comună de presă. ''Vă vom ajuta să vă reconstruiţi oraşele şi satele când acest război ilegal, neprovocat şi inutil va înceta. Oferim în prezent ajutor financiar, militar şi umanitar. Acesta va continua şi va spori'', a promis preşedinta Parlamentului European, potrivit Agerpres.
Ea a asigurat de asemenea că Uniunea Europeană - unde au ajuns cei mai mulţi dintre cei peste patru milioane de refugiaţi care au plecat din Ucraina după invazia rusă, majoritatea femei, copii şi vârstnici - ''va avea grijă de familiile lor care s-au văzut obligate să fugă, până când vor putea reveni în siguranţă (în Ucraina) la caselor lor''.
Roberta Metsola este prima reprezentantă a unei instituţii europene care vine în Ucraina după declanşarea ofensivei ruse. Premierii polonez, Mateusz Morawiecki, ceh, Pietr Fiala, şi sloven, Janez Jansa, au efectuat pe 15 martie o vizită comună la Kiev.