Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Presă: Un diplomat găsit mort după ce a căzut de la etaj la ambasada Rusiei la Berlin ar fi de fapt spion rus

Serviciile germane de securitate cred că un bărbat găsit mort lângă ambasadei Rusiei de la Berlin luna trecută era un agent sub acoperire al serviciului rus de informaţii FSB, relatează vineri Der Spiegel, preluat de Reuters.

 

Cadavrul bărbatului de 35 de ani a fost găsit pe 19 octombrie, a relatat revista germană. Aceasta susţine, citând surse din domeniul securităţii, că bărbatul căzuse de la un etaj superior al ambasadei.

Poliţia din Berlin a refuzat să comenteze şi a îndreptat toate întrebările media către procurori, care nu au reacţionat până acum. Descoperirea cadavrului lângă misiunea diplomatică rusă nu a fost făcută publică până acum.

Surse de securitate au declarat revistei că este neclar cum a căzut diplomatul şi dacă acest lucru i-a provocat moartea. Ambasada Rusiei nu a fost de acord cu o autopsie, a relatat Der Spiegel.

Citește și
Alexander Litvinenko
CEDO: Rusia este responsabilă de asasinarea fostului spion rus Aleksandr Litvinenko

 

Era rudă cu un ofițer din conducerea FSB

 

Bărbatul, a cărui nume nu a fost făcut public, figura oficial ca secretar doi al ambasadei. El era rudă cu un ofiţer senior din al doilea directorat al FSB, care răspunde de antiterorism.

Der Spiegel relatează că ambasada Rusiei a afirmat că este un "accident tragic" despre care nu poate să comenteze "din motive etice". Ambasada nu a răspuns unei solicitări a Reuters de a comenta asupra informaţiilor difuzate de Der Spiegel.

Un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe a declarat într-un briefing de presă de vineri că guvernul german ştie de moartea unui diplomat rus la Berlin, dar că nu poate furniza mai multe detalii.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult