Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Presă: Soldații ruși capturați nu știau că invadau Ucraina. Ei credeau că se află la exerciții în Crimeea

Soldații ruși capturați în primele zile ale războiului nu știau că invadau Ucraina și li s-a spus că se află la exerciții militare în Crimeea. Militarii erau aduși de la mii de kilometri distanță și spun că nu și-au dorit niciodată un război.

Citește aici LIVE UPDATE | Războiul din Ucraina. Ultimele informații

Jurnaliștii ucraineni de la Slidstvo.info au studiat cazurile mai multor soldați ruși capturați în primele zile ale invaziei din Rusia și au descoperit că mulți dintre ei habar nu aveau că participau la un război împotriva Ucraina ba, mai mult, unii nu știau că se află în altă țară, în primele ore de luptă, scrie Ziarul de Gardă, din Republica Moldova.

Jurnaliștii au identificat conturile de socializare ale prizonierilor ruși și au văzut fotografii ale familiei acestora, aflate la mii de kilometri distanță.

În primele ore ale invaziei nici măcar nu știau că se află în Ucraina

Exemplele a doi soldați ruși care s-au predat chiar în prima zi a invaziei sunt edificatoare.

Citește și
soldat rus
Noi imagini cu soldați ruși care spun că au fost mințiți. ”Iertați-mă, îmi doresc să nu se repete ceea ce am văzut aici”

”Prizonierii au spus că fac parte din brigada a 11-a de asalt aerian (unitatea militară nr. 32364), care staționează în orașul Ulan-Ude, capitala Republicii Buriatia. Orașul este situat în apropierea graniței cu Mongolia, iar de acolo până la granița cu Ucraina sunt aproximativ 5,5 mii de kilometri.

În timpul interogatoriului, prizonierii au declarat că nu știu despre invazia Ucrainei. Știau că participă la unele exerciții în Crimeea, apoi au zburat mai departe. Ei spun că, timp de patru ore după aterizare, nu și-au dat seama că se află în Ucraina”, scrie sursa citată.

Kremlinul a blocat site-ul publicației moldovene în Rusia

În alte cazuri, ”ocupanții au spus că-și fac serviciul militar în brigada 138 de asalt aerian a Federației Ruse (unitatea militară nr. 02511), care se află în satul Kamenka, lângă Sankt Petersburg. Aceasta este situată la o distanță de peste o mie de kilometri de cea mai apropiată frontieră cu Ucraina. Potrivit prizonierilor, ei nu știau că vor fi trimiși în Ucraina și nu și-au dorit asta”.

Ziarul de Gardă precizează că, după publicarea acestui articol, în care sunt prezentate numeroase link-uri care dovedesc poveștile de viață prezentate ale soldaților ruși capturați, Roskomnadzor (serviciul de reglementare în comunicații al Rusiei- n.red.) a blocat site-ul publicației în Federația Rusă.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult