Premierul francez: „Există riscul unui al doilea val de infectare cu coronavirus după ieşirea din izolare”
Prim-ministrul francez Edouard Philippe a declarat marţi, în cadrul unui discurs susţinut în parlament, că ţara sa va trebui să aibă grijă foarte mare odată cu relaxarea măsurilor de izolare pentru a reduce riscul unui al doilea val de infectări cu noul coronavirus, relatează Reuters.
"Riscul unui al doilea val, care ar lovi un sistem spitalicesc slăbit şi ar impune o nouă izolare - care ar ruina eforturile şi sacrificiile făcute în aceste opt săptămâni -, este un risc grav şi trebuie luat în serios", a declarat Philippe în cadrul unei dezbateri privind măsurile de izolare.
Franţa urmează să pună capăt gradual măsurilor de izolare începând cu 11 mai, potrivit Reuters.
Premierul a mai spus Franţa va implementa o nouă doctrină privind testarea pentru COVID-19 de la 11 mai, în scopul testării oricui a intrat în contact cu o persoană infectată.
El a precizat că guvernul are obiectivul de a efectua cel puţin 700.000 de teste pe săptămână de la 11 mai, când va începe relaxarea graduală a măsurilor restrictive.
"Odată ce o persoană a fost testată pozitiv, vom începe să-i identificăm şi să-i testăm pe toţi cei care, simptomatici sau nu, au fost în contact apropiat cu ea. Toţi aceşti contacţi vor fi testaţi şi li se va cere să se izoleze", a precizat Philippe.
Prim-ministrul Edouard Philippe a dat asigurări că vor exista "suficiente măşti în ţară pentru a face faţă nevoilor începând cu 11 mai", relatează France Presse.
"Primim aproape 100 de milioane de măşti chirurgicale pe săptămână acum şi vom primi aproape 20 de milioane de măşti lavabile pentru publicul larg începând cu luna mai", a spus Philippe în faţa deputaţilor, precizând că personalul din educaţie şi elevii vor primi măşti.
Premierul francez a mai spus în discursul său că izolarea impusă drept răspuns la pandemia de COVID-19 a salvat 62.000 de vieţi într-o lună, dar că menţinerea restricţiilor ar însemna să se rişte colapsul economiei.
Edouard Philippe a precizat că a venit timpul să i se explice ţării cum vor fi relaxate treptat măsurile de izolare. Cetăţenii francezi vor trebui să înveţe să trăiască cu virusul şi să se protejeze, a adăugat el.