Povestea soldatului britanic „dependent” de războaie. „Voiam să ucid, să văd distrugere”

Astfel, el a început să se roage de oficialii lui să îl trimită în operațiuni în care să își pună viața în pericol.

„Niciodată n-am crezut că voi deveni dependent de droguri sau că voi vrea să-mi iau viața. Totul s-a schimbat după Afganistan. Sunt norocos că, zece ani mai târziu, am supraviețuit unei perioade în care făceam tot ce puteam ca să-mi distrug mintea și trupul.

Am fost diferit de restul colegilor mei: eram un tânăr fără tatuaje din nordul Țării Galilor, care voia să facă asta pentru distracție, nu ca o carieră. La 25 de ani, este a treia oară când plec în Afghanistan.

Am devenit ceea ce unii numesc „dependent de război”, rugându-mă tot timpul să fiu trimis acolo unde pot vedea ca mai multă acțiune. Eram nerăbdător și naiv. Credeam că războiul este un sport. Realizam că mizele sunt mari, dar erau nerăbdător să fiu în misiune, pentru că știam că nimic nu îmi va da atâta adrenalină și atâtea povești.

Citește și

Povestea familiei de români care se teme să mai trăiască în UK după Brexit: ”E o nebunie”

De câte ori ofițerii aflau de pregătirea mea, mă întrebau de ce nu îmi doresc o altă poziție. Le-am explicat că eu sunt genul de om care bate la uși, nu cel care le spune altora ce să facă. Visul meu devenit realitate era să fiu mitralior într-o zonă de război. Ceilalți băieți mă tachinau pentru că am studii universitare, însă greutatea muniției pe umerii mei și felul în care simțeam arma în mână valorau mai mult decât orice pe lume”, a mărturisit Jones, conform Daily Mail.

Prima dată a plecat în misiune în 2009. A simțit primul Dispozitiv Exploziv Improvizat declanșându-se întro dimineață când trebuia să escorteze un vehicul american.

„Deși zona fusese curățată de cei din echipa noastră, talibanii au găsit o modalitate să atace convoiul. Folosind motociclete, au plantat dispozitivele pe rută.

Am mers pe traseu, iar eu și prietenul meu Jonah eram în prima linie. Când detectorul de metale al cuiva descoperea ceva, ne aruncam cu toții la pământ, sperând să nu expldeze vreo bombă. Valea era plină de maci care fuseseră adunați. Aceasta era sursa furnizorilor de cocaină, dar nu m-aș fi gândit că într-o zi acel drog se va găsi în venele celor care și-au pierdut prietenii.

În bază, am fost desemnat să coordonez o echipă. Colegul meu Breezy era responsabilul vehiculului, iar soldatul Brown era șoferul. Acesta era planul. Dar ca orice plan în vreme de război, nu a rezistat contactului cu inamicul. Drumul ar fi trebuit să dureze o oră, dar soldații americani au descoperit dispozitive explozive improvizate care trebuiau înlăturate pe drum de geniștii britanici.

A trebuit să așteptăm în vehiculul blindat până când terminau treaba. Ni s-a spus că întreaga vale e dominată de talibani și ni s-a interzis să ieșim afară. În interior erau peste 50 de grade, așa că uneori s-a întâmplat să leșinăm. Abia pornisem din nou la drum, când a expldat un dispozitiv. M-am simțit de parcă am fost lovit cu pumnul în față.”

În urma exploziei, unul dintre prietenii lui a rămas fără un picior, iar la scurt timp a murit.

„Era un lucru să văd oameni răniți, dar să stau acolo și să văd cum unul din camarazii mei rămâne fără un picior era altceva. Nu se putea face nimic altceva. Mai târziu, când am avut un moment de reflecție, am realizat că am scăpat teafăr.

Când am aflat că Brown a muit, am încercat să rămân neutru. Unii dintre băieți au înjurat, iar un soldat tânăr a început să plângă. Aș fi vrut să îi spun ceva, dar nu am îndrăznit. Dacă rosteam un cuvânt, aș fi cedat. L-am mângâiat pe păr în timp ce mă îndreptam spre patul meu. Când m-am așezat în pat, am început să plâng. Credeam că o să își revină, deja îmi închipuisem în capul meu cum va fi reuniunea, că o să bem și o să vorbit despre ce am pățit.”

El a mai vorbit și despre prima dată când a început să tragă în inamici.

„Aveam un singur lucru în minte: să apăs pe trăgaci. A fost cel mai palpitant moment din viața mea. În scurt timp, am rămas fără muniție. Prietenul meu Jay a apărut lângă mine și mi-a dat mai multă muniție. În scurt timp, am câștigat lupta, însă încă mai veneau gloanțe spre noi.”

În acea bătălie, unul din prietenii săi cei mai buni a fost împușcat în gât.

„Jake a fost împușcat în gât. Nu e ceva serios”, mi-a zis Jay.

„Cum poate cineva să fie împușcat în gât și să nu fie ceva grav?, l-am întrebat. Dar nu a avut timp să îmi răspundă, penru că talibanii au început să tragă focuri de armă spre noi. ”Asta e pentru Brown, bastarzilor”, le-am spus. Spun asta în filme și când personajele o spun, ai senzația că e un clișeu, însă am spus-o și am simțit-o.

Apoi am început să îmi doresc să ucid mai mulți dintre ei și știu că nu sunt singur. Acesta este un lucru pe care soldații britanici o fac și care e ușor de uitat: voiam să ucidem. Am fi putut să avem locuri de muncă normale și să boxăm la o sală locală, dar în ring nu ai voie să ucizi pe nimeni. Am intrat în armată pentru că ne doream să vedem distrugere, să distrugem.

Acesta este unul dintre motivele pentru care misiunea în Afganistan a eșuat: luptătorii erau trimiși acolo să mențină pacea. Trebuia să reconstruim țara. În schimb, noi am nimicit-o. Voiam să vedem oameni care pică morți la pământ chiar sub ochii noștri. Voiam să vorbim despre asta, să înregistrăm momentele și să le putem trăi iar și iar.

Am privit inamicul în ochi și am supraviețuit. Au încercat să mă ucidă, dar i-am ucis eu. Mă simțeam în al noulea cer. Zilele negre au venit mai târziu. Când m-am întors din Armată, am ajuns într-un loc atât de întunecat cum nici nu-mi închipuiam că există.”

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!