Poveste emoționantă pentru doi pensionari din Belgia. Ce au redescoperit, la 60 de ani de la căsătorie
Your browser doesn't support HTML5 video.
O pierduse pe un câmp, la câteva luni de la căsătorie.
Prenumele lor şi data căsătoriei, gravate în interiorul verighetei, sunt intacte. Emile şi Francine Lenaerts s-au căsătorit în ajunul Crăciunului, în 1960. Recent, după aproape 60 de ani, el şi-a recăpătat verigheta pierdută. Emoţia l-a copleşit.
La câteva luni după căsătorie, aşadar acum 59 de ani, Emile strângea recolta de pe câmp, împreună cu tatăl său. La un moment dat şi-a dat seama că nu mai are verigheta. Probabil îi alunecase de pe deget.
Un localnic al cărui hobby este căutarea unor vestigii istorice cu detectorul de metale a găsit inelul - preţios mai mult prin valoarea lui sentimentală. A făcut "cercetări" prin intermediul reţelelor de socializare şi aşa a aflat cine şi-a pierdut verigheta. Apoi a bătut la uşa familiei Lenaerts.
Francine spune că nu s-a supărat niciodată pe soţul ei că şi-a pierdut verigheta. Şi-au trăit viaţa împreună, cu bune şi mai puţin bune, chiar dacă el nu a mai purtat, de atâta vreme, simbolul căsătoriei lor.
Verigheta pierdută şi regăsită va fi în curând nu doar un simbol al cununiei ci şi al nunţii de diamant, pe care Emile şi Francine o vor sărbători, anul acesta, în Ajunul Crăciunului.