Poveste de film în SUA. O femeie spune că fata de 6 ani pe care a adoptat-o are de fapt 22 de ani
Galerie foto
Kristine Barnett și fostul ei soț, Michael, au adoptat-o pe Natalia în 2010. Acum sunt acuzați că, trei ani mai târziu, au lăsat-o singură într-un apartament închiriat și s-au mutat în Canada, informează Daily Mail.
Poliția susține că cei doi foști soți au lăsat-o pe Natalia să se descurce singură timp de aproape 3 ani, în condițiile în care suferă de nanism.
Kristine se apără spunând că fata este o impostoare care pretinde că este copil și că a încercat s-o omoare în același mod ca într-o secvență dintr-un film de groază - ”Orphan”. Ea spune că Natalia a încercat să o otrăvească, a împins-o într-un gard electric şi a ameninţat că-i va ucide ceilalţi copii în somn.
Natalia ar fi ajuns în SUA din Ucraina în 2008, printr-un program de adopţii. Prima familie adoptatoare a abandonat-o, iar, în 2010, soții Barnett, care au și alţi copii adoptaţi, nu au cercetat prea mult cazul ei și au primit-o în familie, mișcați fiind și de faptul că „fetița” de 6 ani avea probleme medicale și dificultăți de vorbire.
După scurt timp, Kristine a observat că Natalia avea menstruație, vocabularul unei adolescente și prefera compania adulților. Însă după ce Natalia a început să amenințe cu moartea, familia a fost convinsă că a fost înșelată și a luat măsuri. Natalia a fost supusă unor teste de densitate osoasă și alte examene care au dovedit că „fetița” de 6 ani avea cu cel puțin 14 ani în plus.
Natalia avea și unele tulburări psihiatrice și părinții adoptivi au internat-o într-o clinică pentru a fi ajutată. Ulterior au cerut instanței ca data nașterii din documente să fie modificată. În iunie 2012, un judecător din Indiana a fost de acord ca vârsta ei să fie modificată de la 8 la 22 de ani, iar Natalia a primit tratamente medicale care pot fi prescrise doar adulților.
Cu toate aceste probe, Kristine susține că ea și familia ei au fost victimele unei înşelătorii elaborate, în care Natalia s-a dat drept fetiţă pentru a profita.
În 2012, familia Barnett s-a mutat în Canada, dar fără Natalia. S-a asigurat însă, că aceasta nu va duce lipsă de nimic. Cu toate acestea, Michael şi Kristine au fost puşi sub acuzare pentru abandon și neglijarea unei persoane aflate în dificultate.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Sursa: Daily Mail
Etichete: barbat , femeie , copil adoptat , impostor
Dată publicare: 24-09-2019 11:09