Portretul Reginei Elisabeta a II-a, simbolul și apărătorul civilizației britanice. ”Te iubim, doamnă”
Your browser doesn't support HTML5 video.
A devenit pentru mulţi singurul punct constant, stânca de neclintit, într-o lume în schimbare rapidă, pe măsură ce influența britanică a scăzut și societatea s-a schimbat dramatic. Chiar şi rolul monarhiei a fost pus sub semnul întrebării.
Regina Elisabeta a II-a: ”Declar în fața tuturor că întreaga mea viață, fie că va fi lungă sau mai scurtă, va fi dedicată slujirii voastre și slujirii marii noastre familii imperiale, căreia îi aparținem cu toții”.
Dar, când a venit pe lume, nimeni nu și-ar fi imaginat că tronul va fi destinul ei.
Elizabeth Alexandra Mary Windsor s-a născut pe 21 aprilie 1926. Tatăl ei nu era moștenitorul coroanei, dar a devenit regele George al VI-lea în 1936, după abdicarea fratelui său, regele Edward al 8-lea, care alesese căsătoria cu o americancă de două ori divorţată, Wallis Simpson.
A fost momentul când, la 10 ani, Lilibet, aşa cum era alintată în familie, a știut că, la rândul ei, va fi regină. A fost educată acasă și a început să-și asume sarcini publice încă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
În noiembrie 1947, Elisabeta s-a căsătorit cu Philip Mountbatten, un fost prinț al Greciei și Danemarcei, care a servit în Royal Navy. Regele Mihai a fost invitat la nunta ei.
Regele Mihai: ”Am fost foarte surprins că Groza și Guvernul au acceptat să plec în Anglia pentru nunta principesei, actuala regină, cu vărul nostru, Prințul Philip”.
Elisabeta a devenit regină în februarie 1952, la 25 de aniElisabeta a urcat pe tron în februarie 1952, la vârsta de 25 de ani.
”În timp ce așază coroana pe capul Reginei și coboară mâinile, mulțimea strigă într-un singur glas: ”Dumnezeu să o binecuvânteze pe regină!”.
Încoronarea, în iunie 1953, a fost televizată. Şi 20 de milioane de oameni s-au adunat în jurul televizoarelor, mulţi dintre ei pentru prima dată, pentru a urmări cum regina Elisabeta a II-a a depus jurământul. Devenise şeful statului britanic, dar şi regina a şapte țări independente din Commonwealth.
Marea Britanie încă îndura austeritatea postbelică, iar comentatorii au văzut ceremonia de încoronare ca zorii unei noi epoci elisabetane.
Ca șef de stat, domnia Reginei Elisabeta a II-a cunoscut tranziția de la imperiu la Commonwealth, sfârșitul Războiului Rece, ameninţarea terorismului internaţional, intrarea Regatului Unit în Uniunea Europeană, dar şi BREXIT-ul.
Regina Elisabeta a II-a: ”Din 1952 încoace am fost martora schimbărilor apărute în mediul internațional, prin care țara noastră a trebuit să navigheze”.
Regina Elisabeta a II-a, o stâncă de neclintit, în care oamenii și-au pus încrederea și speranțaA fost șeful statului Regatului Unit, dar și regina a 14 state independente din Commonwealth, incluzând Australia și Canada. Elisabeta a devenit primul monarh britanic care a vizitat Australia și Noua Zealandă. În epocă s-a estimat că trei sferturi dintre australieni au venit s-o vadă în persoană.
Însă, pentru britanici, timp de șapte decenii, a fost simbolul și apărătorul unei monarhii în schimbare, chiar amenințată uneori, ca o stâncă de neclintit, în care oamenii și-au pus încrederea și speranța.
Timp de peste șapte decenii, avea să devină o prezență constantă în fiecare aspect al vieții naționale - mesajele anuale de Crăciun, depunând coroana de flori, în ziua comemorării eroilor de război ori susţinând discursul tronului, la deschiderea fiecăre sesiuni parlamentare.
În culise, Majestatea Sa a lucrat în mod constant în îndeplinirea îndatoririlor constituționale, ocupându-se de cutiile roșii pline cu hârtii oficiale în fiecare zi și ținând audiențe săptămânale cu premierii săi.
”- Bună seara, Maiestatea voastră! - Tocmai am vorbit cu ministrul Sănătății”.
S-a întâlnit cu mai mulți politicieni decât orice lider al secolului XX15 şefi de guverne a avut, începând cu Winston Churchill, născut în 1874, până la Liz Truss, născută 101 de ani mai târziu.
De altfel, o numise oficial prim-ministru marţi, cu două zile înainte ca suverana să treacă la cele veșnice. Sunt ultimele imagini publice cu Regina în viață.
Întâlnirile cu oamenii au fost o parte cheie a rolului său de conducător al Regatului Unit. Alături de prinţul consort Philip, a făcut din aceste întâlniri o obişnuinţă, în cursul deselor vizite în ţară.
A călătorit mult şi în străinătate şi s-a întâlnit cu mai mulţi politicieni sau personalităţi religioase decât oricare alt lider internaţional al secolului 20.
Pentru mulți, Elisabeta a II-a a fost și un personaj al reconcilierii. Vizita istorică în Republica Irlanda, din mai 2011, a fost prima a unui monarh britanic într-un secol și a fost văzută ca un gest profund simbolic, oficializând normalizarea relațiilor dintre Irlanda și Marea Britanie.
”Să știi, Charles n-o poate înlocui niciodată”Regina Elisabeta a II-a: ”Tuturor celor care au suferit ca urmare a trecutului nostru zbuciumat, le exprim gândurile mele sincere și profunda simpatie”.
A fost, de asemenea, primul monarh britanic care a vizitat China și Arabia Saudită, prima regină care a pășit într-o moschee și prima care l-a întâlnit pe Papa la Vatican.
Regina Elisabeta a II-a: ”Bună dimineața! O mare plăcere să vă reîntâlnesc”.
”Este regina, seamănă cu bunica mea. Prima reacție a mamei mele a fost: ”Să știi, Charles n-o poate înlocui niciodată”.
”Cred că nu a fost doar regina britanicilor, ci pentru mulți, mulți alți oameni din lume”.
Primele pagini de vineri ale ziarelor britanice ilustrează cel mai bine viața reginei Elisabeta a II-a în serviciul națiunii: „Te iubim, doamnă”, „Ți-ai făcut datoria” - sunt câteva dintre titlurile impresionante.
Sursa: Pro TV
Dată publicare: 09-09-2022 19:59