Portretul noului lider al grupării teroriste Al-Qaida. A contribuit la atacurile din 11 septembrie 2001 din SUA
"Evaluarea noastră este aceeaşi cu cea a ONU şi anume că noul lider de facto al Al-Qaida, Saif al-Adel are sediul în Iran", a declarat un purtător de cuvânt al diplomaţiei americane, cu referire la un raport al ONU publicat marţi, informează AFP, citată de Agerpres.
Conform raportului ONU, opinia predominantă în rândul statelor membre este că Saif al-Adel este "acum liderul de facto al Al-Qaida, reprezentând continuitatea pentru moment". Însă, conform acestui document, gruparea nu l-a declarat oficial "emir" din două motive. În primul rând pentru că este un subiect delicat pentru autorităţile talibane din Afganistan, care nu au vrut să admită că Zawahiri a fost ucis de americani într-o casă din Kabul anul trecut. În al doilea rând pentru că Saif al-Adel locuieşte în Iran, o ţară predominant şiită, în timp ce Al-Qaida este o grupare sunnită.
"Locul în care se află ridică semne de întrebare cu privire la ambiţiile Al-Qaida de a-şi afirma conducerea unei mişcări globale în faţa provocărilor ISIS", gruparea rivală Stat Islamic, se afirmă în raportul ONU.
Saif al-Adel, în vârstă de 60 de ani, a fost locotenent-colonel în forţele speciale egiptene şi este o figură a vechii gărzi a Al-Qaida. A contribuit la construirea capacităţilor operaţionale ale grupării şi i-a antrenat pe unii din luptătorii care au luat parte la atacurile din 11 septembrie 2001 din SUA, conform Counter Extremism Project.
El se află în Iran din 2002 sau 2003 şi, dacă iniţial s-a aflat în arest la domiciliu, mai târziu a putut să călătorească în Pakistan, conform lui Ali Soufan, un fost anchetator FBI."Saif este unul din cei mai experimentaţi soldaţi profesionişti din mişcarea jihadistă globală, iar corpul său poartă cicatricile luptei", a scris el în 2021 în CTC Journal.