Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Portretele românilor implicați în catastrofa din Genova. ”Se ştia de mult că podul avea probleme”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Numele a doi români au figurat pe lista victimelor din catastrofa petrecută la Genova.

UPDATE 20:00 Ministerul Afacerilor Externe anunță că unul dintre cei doi români confirmați morți în urma tragediei din Genova este în viață, fiind internat în comă profundă de gradul IV la o unitate medicală din Genova.

Comunicatul integral MAE

În continuarea informațiilor referitoare la incidentul produs la data de 14 august 2018, pe autostrada A10, în apropiere de Genova, ca urmare a prăbușirii unei porțiuni din viaductul Morandi, Ministerul Afacerilor Externe face următoarele precizări: Având în vedere dificultățile majore întâmpinate de autoritățile italiene la identificarea cu exactitate a fiecărei victime implicate în tragicul incident și ca urmare a extinderii demersurilor de verificare a corectitudinii datelor, inclusiv cu sprijinul familiilor cetățenilor afectați, s-a constatat faptul că primul dintre cetățenii români declarat ca decedat de către autoritățile italiene, la data de 14 august 2018, este în viață și este internat în comă profundă de gradul IV la o unitate medicală din Genova. Eroarea a fost sesizată în cursul acestei zile, odată cu sosirea familiei care a constatat că trupul neinsuflețit prezentat de autoritățile italiene pentru identificare nu era cel al cetățeanului român în cauză.

Autoritățile italiene vor efectua procedurile necesare pentru îndreptarea erorii și a deciziei prin care a fost constatat și declarat decesul cetățeanului român. În acest scop, reprezentanții echipei consulare mobile au efectuat mai multe demersuri pe lângă autoritățile locale.

Citește și
roman mort in accidentul din Italia
Cine sunt cei 2 români identificaţi printre victimele tragediei de lângă Genova. FOTO

Echipa consulară mobilă din cadrul Consulatului general al României la Torino acordă asistență familiilor celor doi cetățeni români. Reprezentanții oficiului consular aflați la fața locului își continuă activitatea de asistență și mențin în permanență legătura atât cu autoritățile locale, cât și cu unitățile medicale la care au fost transportate victimele.

Menționăm faptul că operațiunile de scoatere a tuturor persoanelor de sub dărâmături nu s-au finalizat. Dată fiind complexitatea și gravitatea situației, există totodată dificultăți majore în ceea ce privește identificarea exactă a tuturor victimelor și stabilirii identității persoanelor afectate. Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români afectați pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale oficiului consular:+39 011 249 57 75; +39 011 249 52 64; +39 011 249 50 64; +39 011 235 90 53, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență sau la numărul de urgență al oficiului consular: +39 338 756 8134.

Cel mai nou bilanţ indică 39 de morţi şi 16 răniţi, însă pompierii susţin au scos zeci de oameni vii de sub dărâmături.

Încă în stare de şoc, italienii au început să caute vinovaţii pentru această tragedie despre care tot mai multe voci afirmă că era inevitabilă. Podul a avut probleme încă de la început, iar traficul intens şi lipsa rutelor ocolitoare au agravat lucrurile.

Sub tonele de beton prăbuşite la locul dezastrului de la Genova, echipele de salvatori au găsit şi trupului unui român. Avea doar 36 de ani, era din Gorj şi se afla la volanul unui TIR când viaductul a cedat.

Bărbatul venea din Franţa iar în urmă cu câteva zile se fotografiase lângă vehiculul de mare tonaj din care acum au rămas doar nişte resturi.

Constantin Bobaru, primar Bumbești-Jiu: ”Lucra în Franţa, era conducător auto şi avea o cursă de Italia. Destinul l-a dus într-un moment nefericit, într-un loc nefericit. Şi deznodământul îl vedeţi şi dumneavoastră. Reuşise să îşi facă o casă în localitatea de baştină, urma să se căsătorească cu o tânără şi să vină la casa din localitatea de baştină. Vom fi alături de familie şi financiar.”

Cea de-a doua victimă ar fi, potrivit presei de la Chişinău, Anatolie Mălai, în vârstă de 44 ani, cu dublă cetăţenie, română şi moldovenească. Şi el era şofer de TIR iar acasă îl aşteptau 3 copii mici.

O soartă tragică au avut şi doi italieni care mergeau cu băieţelul lor în vacanţă în Sardinia. Aveau maşina plină de bagaje şi de jucării. Trupul copilului de 7 sau 8 ani a fost printre primele recuperate de echipele de salvare.

În jur de 30 de autoturisme şi 5 vehicule de mare tonaj au căzut în gol de la 50 de metri în momentul când o porţiune de 80 de metri din pod a început să se surpe. Fostul fotbalist Davide Capello a scăpat cu viaţă ca prin minune.

Davide Capello, fost fotbalist: ”Conduceam pe pod şi la un moment dat am văzut strada prăbuşindu-se în faţa mea şi am căzut cu tot maşină. Am rămas agăţat de un pilon, nu ştiu exact, de asta n-am căzut până jos. A fost o scenă aproape de film.”

Extrem de norocos a fost şi un bărbat aflat lângă camionul lui, oprit sub pod.

Şofer: "Am auzit o bubuitură puternică şi am fost împins în spate. Am fost proiectat la 10 metri distanţă şi m-am lovit de un zid. Atât îmi amintesc."

Operaţiunile de salvare, la care participă peste o mie de poliţişti şi pompieri din mai multe ţări europene, nu s-au oprit o clipă. Salvatorii cercetează ruinele centimentru cu centimetru, căutând semne de viaţă sub bucăţi de beton de mărimea unui camion.

Luca Cari, purtător de cuvânt al pompierilor: ”Am scos zeci de oameni în viaţă. Nu am un număr exact al oamenilor salvaţi, dar sunt mulţi. ”

Între timp, şocul şi durerea s-au transformant în mânie, mai ales printre genovezi, care spun că podul avea probleme şi acest lucru se ştia de mult. Proiectantul ar fi calculat greşit ritmul de îmbătrânire al betonului armat. Tocmai din această cauză, podul a necesitat lucrări de întreţinere extrem de costisitoare aproape imediat ce a fost terminat, în 1967. Lucrări de mentenanţă aveau loc şi în momentul prăbuşirii.

Încă de acum doi ani, un inginer din Genova îl numea un "eşec al ingineriei" şi avertiza că podul va trebui înlocuit. Însă proiectele care ar fi asigurat o alternativă pentru acest pod care preia traficulul din Italia spre Franţa şi Spania au fost amânate zeci de ani la rând. Ministrul de interne, lider al formaţiunii de extremă dreaptă Liga Nordului, spune că Uniunea Europeană e vinovată indirect.

Mateo Salvini, ministrul italian de Interne: ”Următorul buget trebuie să fie gândit pentru a asigura securitatea italienilor, dreptul lor la viaţă, la muncă, la sănătate, iar angajamentele europene vin după, o spun cu tot respectul."

Auzind zgomotul asurzitor, locatarii blocurilor din imediata vecinătate au crezut că e cutremur. Mulţi insistă că au văzut un fulger lovind podul chiar înainte de tragedie, dar autorităţile nu s-au pronunţat deocamdată asupra rolului jucat de vreme în această nenorocire.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult