Pompeo, despre amenințare lansată de Putin la adresa țărilor occidentale: „Fanfaronadă!”
Într-un discurs susţinut săptămâna aceasta, Vladimir Putin le-a reproşat SUA desfăşurarea de noi sisteme de arme în Europa şi a ameninţat că Moscova va instala la rândul său rachete ce ar putea atinge „teritoriile unde se află centrele de decizii" ce ameninţă Rusia, informează AFP, citat de Agerpres.
„Această fanfaronadă are drept scop (...) să stârnească SUA şi ţările Europei unele împotriva altora", a răspuns Mike Pompeo într-un interviu pentru CNN.
Aceste ameninţări intervin după retragerea Washingtonului din Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), încheiat în timpul Războiului Rece între SUA şi Uniunea Sovietică şi care interzice rachetele sol-sol cu o rază de acţiune între 500 şi 5.500 de km, SUA acuzând Rusia că a încălcat prevederile acestui tratat.
În replică, Moscova a denunţat la rândul său „acuzaţii imaginare" din partea SUA pentru a-şi motiva retragerea din tratat. Dacă nu va interveni vreo schimbare majoră, tratatul va deveni nul în august.
„Ruşii au încălcat acest tratat. Europenii susţin în totalitate decizia noastră şi vom avansa împreună pentru a asigura securitatea poporului american", a acuzat din nou, duminică, Mike Pompeo
Miercuri, NATO a calificat drept „inacceptabile" ameninţările lui Vladimir Putin, acuzându-l pe preşedintele rus de „tentativă flagrantă de a deturna atenţia de la încălcările Tratatului INF de către Rusia".
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!