Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Polonia intenţionează să desfăşoare 10.000 de soldaţi la frontiera cu Belarus

Polonia are în vedere să desfăşoare circa 10.000 de soldaţi, cu titlu de "descurajare", la frontiera sa de est cu Belarus, aliat al Moscovei, a anunţat joi ministrul apărării polonez Mariusz Blaszczak, citat de AFP.

"Vor fi circa 10.000 de soldaţi, din care 4.000 vor fi direct angajaţi în operaţiunile de sprijinire a poliţiei de frontieră şi alţi 6.000 ca întăriri", a declarat Mariusz Blaszczak într-o intervenţie la un post de radio polonez, citează Agerpres.

Ministrul apărării polonez anunţase cu o zi în urmă trimiterea în termen de 15 zile a 2.000 de soldaţi suplimentar pentru consolidarea frontierei cu Belarus, urmând ca aceştia să se alăture celorlalţi 2.000 deja desfăşuraţi în această zonă.

Polonia, ţară membră a NATO, a avertizat recent împotriva ameninţării cu provocări din partea Belarusului şi a potenţialelor pericole ridicate de gruparea rusă de mercenari Wagner, cu sediul pe teritoriul belarus. Varşovia acuză Minskul şi Moscova de orchestrarea unui nou flux de migranţi în Uniunea Europeană cu scopul destabilizării regiunii.

Potrivit Gărzii de frontieră poloneze, 19.000 de migranţi au încercat să intre în Polonia de la începutul acestui an, faţă de 16.000 pe parcursul întregului an 2022. Numai luna trecută, peste 4.000 de migranţi au încercat să traverseze frontiera poloneză, conform acesteia.

Citește și
mina polonia
Un miner a murit şi alţi cinci au fost răniţi într-o mină, în urma unui cutremur, în Polonia

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult