Polonia critică omagiul adus de Ucraina lui Stepan Bandera, văzut drept responsabil de genocid împotriva polonezilor
În Polonia, Stepan Bandera este văzut drept un responsabil pentru acte de genocid împotriva polonezilor, scrie Agerpres.
Viceministrul polonez de externe Arkadiusz Mularczyk a declarat presei la Varşovia că ''pentru Polonia este inacceptabil să fie onorat Stepan Bandera, ideologul naţionaliştilor ucraineni care au asasinat zeci de mii de polonezi la Volânia''.
Diplomatul polonez a atras atenţia că, cu tot sprijinul pe care Polonia îl oferă Ucrainei în actualul război al acesteia cu Rusia, ''temele istorice sunt un element foarte important'' al relaţiilor între Varşovia şi Kiev. ''Astăzi, prin atitudinea noastră, noi demonstrăm că sprijinim Ucraina. Iar Ucraina trebuie să respecte asta şi, desigur, aceste teme trebuie să se reflecte într-o anumită manieră în relaţiile polono-ucrainene'', a completat viceministrul polonez de externe.
Mai multe instituţii guvernamentale ucrainene, inclusiv parlamentul de la Kiev, au aniversat duminică naşterea lui Bandera, care în Al Doilea Război Mondial a condus o mişcare naţionalistă ucraineană ce a participat la asasinarea în masacrul de la Volânia a circa 100.000 de civili care nu erau de etnie ucraineană.
Şi premierul polonez Mateusz Morawiecki a protestat faţă de acest gest al Kievului şi a asigurat că i-a transmis un mesaj în acest sens omologului său ucrainean Denis Şmîgal.
Premierul polonez a mai menţionat că membri ai propriei sale familii păstrează ''amintiri teribile'' din acea epocă când ''a fost un genocid în care între 100.000 şi 200.000 de polonezi au murit în mâinile naţionaliştilor ucraineni în zonele de graniţă în Al Doilea Război Mondial şi vom lupta pentru a ţine mereu memoria lor vie''.
Morawiecki a promis că va reitera această poziţie ''foarte, foarte clar'' în următoarele sale discuţii cu premierul ucrainean, întrucât aici ''nu pot exista nuanţe'' şi ''nu poate exista indulgenţă faţă de cei care nu doresc să admită acest teribil genocid şi propria responsabilitate''.
În noiembrie, guvernul polonez şi-a exprimat indignarea faţă de numirea ca viceministru ucrainean de externe a lui Andrii Melnik, fost ambasador al Ucrainei în Germania care susţinuse în declaraţii publice că Bandera nu a avut nicio responsabilitate în masacrul de la Volânia.
În urma protestelor venite de la Varşovia după acele declaraţii, Ministerul de Externe ucrainean a transmis că se delimitează de ele, prevenind astfel potenţiale tensiuni cu Polonia, ţară care susţine deschis Ucraina în faţa agresiunii ruse.