Politician venezuelean, găsit mort în detenție. Pe cine acuză Opoziția
Opoziţia susţine că a fost vorba de o crimă comisă de autorităţi.
"În momentul în care urma să fie dus în instanţă, în timp ce era în sala de aşteptare a SEBIN, a sărit pe fereastra clădirii şi a căzut, provocându-şi moartea", a scris ministrul Nestor Reverol.
Alban a fost închis vineri sub acuzaţia de implicare în explozia a două drone la o paradă militară la care asista preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, la începutul lui august.
Procurorul general Tarek Saab a oferit o versiune oarecum diferită de a lui Reverol privind incidentul. El a declarat la televiziune că Alban a cerut să meargă la toaletă şi a sărit pe fereastra de acolo, scrie Agerpres.
Partidul lui Alban, Primero Justicia, (PJ, Mai Întâi Justiţie), a acuzat regimul Maduro. "Cu mare durere şi dorinţă de dreptate spune poporului Venezuelei (...) că consilierul Fernando Alban a fost ucis în mâinile regimului lui Nicolas Maduro", arată un comunicat al partidului, fără a oferi dovezi sau detalii despre presupusa crimă.
PJ susţine că Fernando Alban a fost arestat din cauza declaraţiilor făcute luna trecută la Adunarea Generală a ONU de la New York, unde a denunţat încălcarea drepturilor omului în Venezuela.
Asistenta consilierului, Mileidy Blanco, a declarat agenţiei Reuters, în faţa sediului SEBIN: "I-am spus să plece din ţară, să se ducă cu familia. Şi n-a făcut asta, îşi iubea prea mult ţara".
O delegaţie a PJ s-a prezentat la SEBIN pentru a cere răspunsuri despre moartea lui Alban, care era consilier municipal într-un sector din capitala Caracas.
Opoziţia afirmă că în Venezuela există sute de deţinuţi politici, închişi sub acuzaţii false pentru a descuraja dizidenţa. Organizaţia Naţiunilor Unite a arătat că deţinuţii sunt adesea supuşi unor rele tratamente, inclusiv unele echivalente cu tortura în câteva cazuri dovedite. După exploziile de la parada din 2 august, soldate cu rănirea a şapte militari, au fost arestate cel puţin 30 de persoane. Autorităţile neagă că ar fi deţinuţi politici şi susţin că arestările sunt legale.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!