Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Peste 5.000 de dromaderi din Australia, uciși de lunetiști direct din elicopter

Lunetişti aflaţi la bordul unor elicoptere au împuşcat mortal peste 5.000 de dromaderi sălbatici în Australia.

Acțiunea a avut loc în cadrul unei campanii demarate pentru a reduce ameninţarea pe care aceste animale o reprezintă pentru populaţie în contextul secetei severe din interiorul ţării, au anunţat marţi autorităţile locale, potrivit Agerpres.

Potrivit oficialilor din statul Australia de Sud, cirezi "cu efective extrem de importante", aflate în căutare de apă şi de hrană, se apropiau tot mai mult de zone locuite, periclitând rezervele acelor sate, provocând pagube şi reprezentând un pericol pentru automobilişti.

Australia, o insulă-continent, s-a confruntat în 2019 cu cel mai călduros şi mai secetos an al său de la debutul înregistrărilor meteorologice moderne, fenomen care a provocat dramatice incendii de vegetaţie - ce continuă să se manifeste în anumite regiuni - şi penurii de apă în numeroase localităţi.

Această campanie de sacrificare a dromaderilor sălbatici, desfăşurată pe durata a cinci zile, s-a încheiat duminică în teritoriul Anangu Pitjantjatjara Yankunytjatjara (APY), o vastă zonă guvernamentală locală (LGA) administrată de populaţia aborigenă în nord-vestul extrem al statului Australia de Sud, a precizat Richard King, director general al teritoriului APY, unde locuiesc aproximativ 2.300 de persoane.

Citește și
casa Australia
Un australian a făcut pariu că locuința sa va rezista în fața incendiilor: ”Nu plec!”

„Înţelegem îngrijorările apărătorilor cauzei animalelor, dar există multă dezinformare legată de realităţile vieţii animalelor sălbatice non-endemice, în una dintre cele mai aride şi mai izolate zone de pe Terra", a precizat Richard King într-un comunicat.

Richard King a mai spus că dromaderii slăbiţi rămâneau adeseori blocaţi în puţuri şi bălţi unde riscau să moară, contaminând astfel rezervele de apă locale, atât de preţioase pentru localnici şi pentru fauna sălbatică.

„Seceta persistentă, care nu este greu de administrat pentru fauna indigenă, generează situaţii de slăbiciune gravă în rândul dromaderilor sălbatici", a adăugat acelaşi oficial australian.

Conform liderilor APY, peste 5.000 de dromaderi au fost sacrificaţi.

Dromaderii au fost introduşi în Australia în anii 1840 de către colonişti, care îi foloseau pentru explorare sau pentru transportarea mărfurilor şi a bunurilor, înainte de construirea liniilor de cale ferată.

Aproximativ 20.000 de exemplare au fost importate din India într-un interval de circa 60 de ani.

Trăind în libertate în preeria australiană şi fără să se confrunte cu un prădător natural, aceste animale s-au înmulţit şi sunt în prezent considerate o specie dăunătoare, care contaminează izvoarele de apă şi periclitează zonele fragile, dar şi fauna şi flora indigene.

Australia va fi de acum ţara care deţine cea mai mare populaţie de dromaderi sălbatici din lume, anumite estimări oficiale vorbind despre 1 milion de exemplare care trăiesc în vastele întinderi deşertice din centrul ţării.

Până în prezent, peste un miliard de animale au murit în Australia din cauza incendiilor.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult