Peste 2.000 de oameni au murit în urma cutremurului din Maroc. Au fost declarate trei zile de doliu național
Seismul, care a avut loc în jurul orei locale 23:00, a avut o magnitudine de moment de 6,8 și s-a produs la o adâncime de numai 18,5 kilometri, ceea ce a făcut ca efectele sale să fie mai severe şi mai ample, informează Reuters, citată de News.ro.
Supravieţuitorii și-au petrecut noaptea de sâmbătă spre duminică în aer liber, după ce cutremurul a distrus case şi sate întregi, având cel mai ucigător bilanţ din ultimele şase decenii. Salvatorii caută supravieţuitori îngropaţi pe versanţi, unde casele din cărămidă de lut, piatră şi lemn brut au fost puse la pământ. Vechiul oraş istoric Marrakech a suferit, de asemenea, pagube importante.
Trei zile de doliu național în MarocAutoritățile marocane au declarat trei zile de doliu naţional, timp în care drapelul naţional va fi arborat la jumătate de catarg în toată ţara, a anunţat, sâmbătă, Curtea Regală, potrivit sursei citate.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a estimat că peste 300.000 de persoane au fost afectate de seism în Marrakech şi în zonele învecinate.
"Cutremurele de mică adâncime sunt în mod normal mai distructive", a declarat Mohammad Kashani, profesor asociat de inginerie structurală şi cutremure la Universitatea din Southampton.