Peste 11 persoane au murit și alte 30 s-au îmbolnăvit, după ce au consumat alcool contrafăcut, în India
Decesele au fost raportate în diferite localităţi aflate pe raza secţiei de poliţie a localităţii Maker din districtul Saran, la aproximativ 55 kilometri nord de Patna, capitala statului Bihar, potrivit Agerpres.
"Nouă locuitori din satul Bhatha şi două persoane din satul Ramdaspur au murit după ce ar fi consumat băuturi alcoolice toxice", a declarat un oficial din Saran.
Potrivit localnicilor, victimele au băut miercuri seara băuturi alcoolice preparate local, apoi au acuzat stări de anxietate, dureri de stomac, vedere înceţoşată şi vărsături.
"Alte 30 s-au îmbolnăvit şi 17 persoane şi-au pierdut vederea. Optsprezece se află sub tratament în Spitalul Chapra Sadar şi la Spitalul Colegiului Medical Patna", a relatat postul de stat All India Radio.
"Cinci persoane au fost arestate în acest caz şi au fost confiscaţi peste 2.000 de litri de băuturi alcoolice contrafăcute", a adăugat postul.
Autorităţile guvernamentale locale au deschis o anchetă în acest caz.
Bihar este un stat care a interzis vânzarea şi consumul băuturilor alcoolice începând din 2016. Cu toate acestea, decesele cauzate de consumul ilicit de băuturi alcoolice în acest stat sunt raportate deseori.
Luna trecută, peste 40 de persoane au murit, iar alte aproape 100 s-au îmbolnăvit după ce au băut alcool toxic în statul Gujarat din vestul Indiei, unde consumul băuturilor alcoolice este interzis din 1960.