Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Percheziţii la ministrul sănătăţii francez în ancheta privind gestionarea crizei provocate de Covid-19

O serie de percheziţii au avut loc joi la domiciliul şi birourile ministrului sănătăţii francez Olivier Véran, în cadrul unei anchete judiciare privind gestionarea crizei sanitare, a anunţat Ministerul Sănătăţii într-un comunicat, conform AFP.

De asemenea, au fost efectuate percheziţii la directorul general al sănătăţii, Jerome Salomon.

Investigaţiile sunt desfăşurate în urma unei plângeri ale unor pacienţi şi familii ale victimelor COVID-19 la Curtea de Justiţie a Republicii (CJR), singura instanţă abilitată să judece acte comise de membri ai guvernului în exercitarea funcţiilor lor.

La 7 iulie a fost lansată o anchetă pentru ''abţinere de la combaterea unei calamităţi".

De la începutul crizei sanitare cauzate de pandemia de COVID-19, CJR a primit 90 de plângeri, dintre care a admis nouă. Ele îi vizează, printre alţii, pe Olivier Véran, pe fostul premier Edouard Philippe, pe fosta titulară a portofoliului sănătăţii Agnes Buzyn şi pe fosta purtătoare de cuvânt Sibeth Ndiaye.

Citește și
coronavirus
Măsuri mai dure pentru combaterea Covid-19. „Stare de asediu” în Paris și alte opt orașe din Franța

Audierea reclamanţilor a debutat la începutul lunii septembrie. În plângeri este denunţată ''incoerenţa măsurilor'' luate de stat şi chiar ''absenţa aplicării recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii''.

La rândul său, Parchetul din Paris, care a primit zeci de plângeri vizând membri ai administraţiei, a deschis la 9 iunie o amplă anchetă preliminară, în special pentru "punerea în pericol a vieţii altei persoane" şi "omucidere involuntară".

Executivul francez a fost acuzat în special că nu a anticipat criza sanitară, fiind amintite nevoia de măşti faciale şi de alte echipamente medicale în primul val al pandemiei, în primăvara acestui an.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult