Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Pentru prima dată de la izbucnirea războiului, Antony Blinken discută cu Serghei Lavrov

Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, a anunţat, miercuri, că intenţionează să discute în curând cu omologul său rus, Serghei Lavrov, pentru prima data de la invazia rusă a Ucrainei la sfâşitul lui februarie.  

Această conversaţie telefonică, prevăzută "în următoarele zile (...), nu va fi o negociere pe tema Ucrainei", ci ar trebui să se concentreze asupra americanilor închişi în Rusia şi reluării exporturilor ucrainene de cereale, a precizat secretarul de stat american în cursul unei conferinţe de presă, conform AFP.

"Plănuiesc să evoc un subiect care este o prioritate pentru noi: eliberarea lui Paul Whelan şi a lui Brittney Griner care au fost arestaţi pe nedrept şi cărora ar trebui să li se permită să se întoarcă acasă", a declarat el.

"Am pus o ofertă rezonabilă pe masa negocierilor în urmă cu câteva săptămâni pentru a facilita aceste eliberări", a adăugat Antony Blinken, refuzând să precizeze în ce constă oferta americană.

Cine sunt Paul Whelan şi Brittney Griner

Fostul ambasador al Statelor Unite la Moscova, Michael McFaul a îndemnat administraţia preşedintelui Joe Biden să-i schimbe pe cei doi deţinuţi americani pentru Viktor Bout, un traficant de arme rus închis în Statele Unite.

Citește și
harta
Dmitri Medvedev, despre împărțirea Ucrainei: Cea mai mare parte aparține Rusiei, iar altele mai mici - Poloniei și României

Baschetbalista Brittney Griner a fost arestată pe aeroportul din Moscova în februarie, după ce în bagajul ei de mână au fost găsite "ţigări electronice" şi un "lichid care prezenta un miros special" de ulei de canabis, conform serviciului federal al vămilor ruse. Ea riscă până la 10 ani de închisoare.

Fostul soldat american Paul Whelan, fost responsabil pe probleme de securitate la o companie de piese auto, închis din 2018, continuă să-şi susţină nevinovăţia după ce a fost condamnat la 16 ani de închisoare în Rusia pentru spionaj.

Antony Blinken a adăugat că intenţionează să discute cu ministrul rus de Externe acordul dintre Kiev şi Moscova încheiat săptămâna trecută la Istanbul, prin medierea Turciei şi sub egida ONU, pentru a permite livrarea în străinătate a aproximativ 25 de milioane de tone de cereale blocate în porturile ucrainene.

"Sperăm că acest acord va permite rapid să se expedieze din nou cerealele ucrainene prin Marea Neagră şi că Rusia îşi va onora promisiunea de a permite trecerea acestor nave", a spus el.

Cu toate acestea, responsabilii ucraineni au afirmat în repetate rânduri că nu au încredere în Moscova pentru a asigura securitatea convoaielor şi reamintesc tirurile de rachete ruse, sâmbătă, asupra portului Odesa.

Kremlinul, la rândul său, a declarat că nu vede obstacole în calea reluării exporturilor, îngreunate şi de prezenţa minelor maritime puse de forţele ucrainene pentru a se apăra împotriva unui asalt amfibiu rus.

Operaţiunea de deminare va avea loc doar "în coridorul necesar exporturilor", potrivit Kievului.

Când au discutat cei doi ultima dată

Ultima conversaţie telefonică între cei doi miniştri a avut loc la 15 februarie, când Antony Blinken a avertizat Rusia împotriva unei invazii a Ucrainei. Nouă zile mai târziu, forţele ruse au intrat pe teritoriul ucrainean, ceea ce au determinat Statele Unite şi aliaţii lor să-i impună o serie de sancţiuni financiare pentru a izola Moscova la nivel internaţional.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult