Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Patru state UE vor "un nou proiect", cu armată europeană şi fără refugiaţi

Şefii de state din Grupul de la Vişegrad cer reformarea Uniunii Europene.

Liderii statelor grupului de la Vişegrad (Ungaria, Slovacia, Cehia şi Polonia), reuniţi vineri la Budapesta, au estimat că Uniunea Europeană are nevoie de un 'nou proiect', în care să fie ascultată şi părerea ţărilor central-europene şi care să se concretizeze într-o alianţă a statelor naţionale suverane, nu într-o federaţie, dar care să dispună de o armată comună, consemnează agenţiile MTI, Reuters şi DPA.

Gazda reuniunii, premierul ungar Viktor Orban, a subliniat că cele patru ţări ale Grupului de la Vişegrad împărtăşesc aceleaşi valori în ce priveşte familia, religia, suveranitatea şi opoziţia faţă de imigraţie. 'Europa are nevoie de un nou proiect (...) Trebuie să vorbim despre o alianţă a naţiunilor libere', nu de 'un imperiu', a punctat el în timpul unei dezbateri.

În opinia sa, un nou plan pentru reforma Uniunii Europene trebuie să cuprindă o clauză privind crearea unei societăţi bazate pe muncă. Europa trebuie să revină în vârful dezvoltării tehnologice şi are nevoie de o armată proprie, consideră Orban. Dar, în loc să devină un fel de 'state unite ale Europei', blocul comunitar ar trebui să fie o alianţă a naţiunilor libere, a apreciat el.

Orban crede că toate aceste lucruri sunt posibile, iar singura întrebare, în opinia sa, este dacă Europa are un leadership suficient de puternic pentru a atinge astfel de obiective.

Citește și
Imigranti, armata ungara
Grupul de la Visegrad respinge cotele obligatorii. Armata maghiara a primit dreptul de a folosi arme care nu sunt letale

La fel s-a exprimat şi omologul său polonez, Mateusz Morawiecki, care a spus că el crede într-o 'Europă puternică şi integrată', dar care să fie formată mai degrabă din state suverane care să ia decizii la nivel naţional, decât dintr-o federaţie tot mai centralizată. El a pledat de asemenea pentru crearea unei armate europene, pe care o consideră necesară nu doar din cauza 'agresiunii din est, dar şi pentru a lupta împotriva terorismului şi pentru a aborda criza migraţiei'.

La rândul său, premierul slovac Robert Fico a criticat faptul că statele central-europene sunt considerate 'oaia neagră' a Europei doar pentru că au păreri diferite în chestiuni cum ar fi cotele obligatorii de refugiaţi. El a descris proiectul grupului de la Vişegrad drept o 'poveste de succes' şi a asigurat că aceste ţări vor susţine un proiect pro-european, însă a insistat că trebuie ascultată şi vocea lor.

Aceasta a fost şi solicitarea premierului ceh Andrej Babis, care a cerut 'depolitizarea' Comisiei Europene şi un rol sporit al statelor membre în adoptarea deciziilor în cadrul instituţiilor comunitare. El a sugerat că grupul de la Vişegrad nu trebuie să se extindă către alte ţări, însă ar putea în schimb să caute aliaţi pe anumite subiecte.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult