Patru militari armeni ucişi şi trei soldaţi azeri răniţi în noi incidente armate la frontieră
'În urma provocării azere, partea armeană numără patru morţi în luptă şi un rănit', a transmis Ministerul armean al Apărării, după ce iniţial anunţase doi morţi şi un rănit în regiunea Sotk, în sud-estul ţării, la frontiera cu Azerbaidjan.
De partea cealaltă, Ministerul Apărării de la Baku a afirmat că armata armeană i-a rănit 'doi militari' într-un atac cu dronă în regiunea Kalbajar, tot aproape de frontiera comună, şi un alt soldat în urma unor tiruri.
'Întreaga responsabilitate pentru situaţia tensionată şi consecinţele sale posibile le revine liderilor politico-militari ai Armeniei', a afirmat ministerul azer, potrivit căruia Armenia acumulează 'material militar şi trupe suplimentare' în apropierea graniţei.
Precedentul incident cu victime data din 28 iunie, când patru soldaţi armeni au fost ucişi în Nagorno-Karabah, regiune separatistă majoritar armeană disputată între Armenia şi Azerbaidjan.
Baku şi Erevan se acuză reciproc de noua escaladare a tensiunilor în această zonă muntoasă.
Recentele incidente armate la frontieră intervin în contextul în care Armenia acuză din decembrie Azerbaidjanul că blochează o rută crucială spre Nagorno-Karabah, coridorul Lacin, provocând penurii şi o 'criză umanitară'.
Baku, care a instalat un punct de control invocând raţiuni de securitate, afirmă că transportul civil poate circula fără obstacole pe această rută terestră.
Într-un interviu acordat în iulie agenţiei France Presse, premierul armean Nikol Paşinian a apreciat că un nou război între ţara sa şi Azerbaidjan este 'foarte probabil'.
Armenia şi Azerbaidjanul au purtat două războaie pentru controlul asupra enclavei Nagorno-Karabah; ultimul, în 2020, s-a soldat cu înfrângerea armenilor şi câştiguri teritoriale de partea azerilor, precum şi cu o fragilă încetare a focului.
Procesul de pace se află de atunci într-un punct mort, în ciuda eforturilor de mediere ale Rusiei, ţară cu influenţă istorică în regiune, ale europenilor şi ale Statelor Unite.