Patru membri ai unei familii, găsiți morți, după ce au fost răpiți. Ce au surprins camerele de supraveghere. VIDEO
Familia din California a fost răpită din orașul Merced, potrivit autorităților. Victimele au fost identificate ca fiind bebelușul, pe nume Aroohi Dheri, care a fost răpit împreună cu mama lui, Jasleen Kaur, tatăl lui, Jasdeep Singh, și unchiul lui, Amandeep Singh.
Potrivit poliției, cei patru au fost răpiți în dimineața zilei de luni, de la compania de camioane a familiei.
„În această seară au fost confirmate cele mai mari temeri ale noastre. Am găsit cele patru persoane răpite și sunt decedate”, a spus șeriful din comitatul Merced, Vernon Warnke, într-o conferință de presă citată de Reuters.
Șeriful a descris incidentul drept „îngrozitor de lipsit de sens” și a spus că nu se cunoaște încă motivația crimei, adăugând că polițiștii au fost alertați de un fermier.
Cine este suspectulSuspectul în acest caz este Jesus Manuel Salgado, în vârstă de 48 de ani, care a fost arestat, potrivit autorităților din Merced. Salgado a fost internat în spital după ce a încercat să se sinucidă înainte de a fi luat în custodie, potrivit șerifului.
„Am primit informații de la suspect. Le vom ține pentru noi pentru moment, dar suspectul a vorbit cu noi”, a spus Warnke.
Poliția a arătat o înregistrare surprinsă de camerele de supraveghere din afara companiei de transport, în care un bărbat, a cărui față era ascunsă de o mască în stilul celor medicale, îi lua pe Jasdeep și Amandeep Singh, apoi pe Jasleen și fiica ei.
Polițiștii au fost alertați cu privire la crimă după ce au găsit camioneta Dodge Ram 2020 neagră a lui Amandeep arzând pe marginea unui drum. În timpul anchetei, adjuncții șerifului nu au reușit să contacteze familia și au stabilit că au fost răpiți, fapt ce i-a condus la locul unde este sediul companiei.
Autoritățile l-au arestat pe Salgado după ce cardul familiei a fost folosit la ATM-ul unei bănci din apropiere. Motiv crimei nu a fost încă determinat, a spus șeriful.