Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Pasageri americani trimiși de o companie aeriană în India, din cauza că „erau de culoare”

Cinci cetățățeni americani au fost obligați de compania aeriană rusească Aeroflot să zboare spre Delhi în loc de New York, din cauza culorii pielii lor.

Potrivit unei plângeri înaintate de victime, membrii echipajului i-ar fi amenințat cu deportarea pe toți cetățenii americani cu descendență sud-asiatică, în cazul în care refuză să urce la bord, informează independent.co.uk.

Americanii călătoreau din Delhi spre Statele Unite, când au rămas blocați în Moscova în timpul unei escale, după ce zborul de legătură spre aeroportul internațional JFK a fost anulat din cauza ninsorii din New York.

Astfel, compania Aeroflot le-a spus că nu mai sunt locuri disponibile pentru zborurile alternative și că nu vor beneficia de cazare în Moscova. Pe de altă parte, cetățenii americani albi care zburau spre aceeași destinație au primit alte bilete. Mai mult de atât, cetățenii americani de origine asiatică ar fi avut interzicție să părăsească aeroportul Shermetyevo sau să rămână în țară mai mult de 24 de ore.

În acest context, un angajat al companiei Aeroflot i-a anunțat pe cei cinci că „vor fi nevoiți să se întoarcă în India” cu un zbor ulterior sau vor risca să fie deportați de oficialii ruși. De aceea, pasagerii au sunat la ambasada Statelor Unite din Moscova, unde li s-a spus că „ar fi ilegal pentru Aeroflot să deporteze cetățeni ai Statelor Unite împotriva voinței lor."

Citește și
Pasager bulgar
Bulgarul care a încercat să intre peste piloți în timpul unei curse aeriene, arestat preventiv

„Deși ofițerul de serviciu a cerut, în mod repetat, să vorbească cu compania pentru a lămuri situația, angajații Aeroflot au refuzat să vorbească cu el, insistând că pasagerii vor fi deportați dacă nu se întorc în India”, se mai precizeazâ în plângere.

În cele din urmă, cei cinci pasageri s-au îmbarcat în zborul spre India „temându-se pentru siguranța lor și simțind că nu au altă alternativă, după repetatele amenințări ale companiei Aeroflot". Alte 20 de persoane au avut pare de aceeași soartă, mai precizează sursa citată.

După ce au ajuns în Delhi, au fost informați că nu sunt alte zboruri spre New York pentru mai mult de o săptămână.

„Am irosit o săptămână de muncă. Nu îmi voi mai permite concediu anul acesta și am fost supus unui stres mental. Zbor de mai mult de 17 ani și nu am fost niciodată hărțuit sau tratat în acest fel”, a spus unul dintre pasageri, într-un mesaj postat ep Facebook.

Plângerea a fost înaintată Departamentului de Transporturi al SUA.

„Comportamentul angajaților Aeroflot este revoltător și dincolo de orice explicație. Departamentul de Transporturi trebuie să facă o anchetă și să tragă la răspundere compania aeriană pentru acțiunile discriminatorii, astfel încât niciun alt călător să nu mai fie supus unui astfel de tratament”, a precizat avocatul Juvaria Khan.

În replică, reprezentanții Aeroflot au declarat pentru The Independent: „În mod clar, am eșuat în a asigura servicii la cele mai înalte standarde în contextul acestui incident. Am contactat pasagerii și le-am cerut scuze. Cu toate acestea, ancheta internă a stabilit că nu a fost vorba despre discriminare bazată pe aspectul fizic și nu acceptăm această natură a plângerii.”

 CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult