Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Parlamentul UE a fost ținta unui atac cibernetic după ce a desemnat Rusia drept stat sponsor al terorismului

Parlamentul European a fost lovit de un atac cibernetic după ce a desemnat Rusia drept stat sponsor al terorismului, a declarat un purtător de cuvânt, scrie SkyNews.

„Disponibilitatea site-ului web Europarl_EN este în prezent afectată din cauza nivelurilor ridicate de atacuri cibernetice din rețea externă. Acest trafic este legat de un eveniment de atac DDOS (Distributed Denial of Service)”, a declarat purtătorul de cuvânt al parlamentului, Jaime Duch, într-un tweet.

Politicienii UE au votat anterior declararea Rusiei drept sponsor de stat al terorismului, după ce au argumentat că loviturile militare ale Moscovei asupra țintelor civile precum infrastructura energetică, spitalele, școlile și adăposturile din Ucraina au încălcat dreptul internațional.

 

Rezoluţia Parlamentului European a fost adoptată cu 494 de voturi pentru, 58 împotrivă şi 44 de abţineri, potrivit unui comunicat al Parlamentului European.

Întrucât, în prezent, UE nu poate desemna oficial un stat drept sponsor al terorismului, Parlamentul solicită UE și statelor sale membre să elaboreze un cadru juridic adecvat și să ia în considerare adăugarea Rusiei pe o astfel de listă.

Acest lucru ar declanșa o serie de măsuri restrictive semnificative împotriva Moscovei și ar avea implicații restrictive profunde pentru relațiile UE cu Rusia.

Între timp, eurodeputații solicită Consiliului să includă organizația paramilitară rusă „Grupul Wagner”, Regimentul 141 Special Motorizat, cunoscut și sub numele de „Kadîroviți”, precum și alte grupări armate, miliții și interpuși finanțați de Rusia, pe lista UE a teroriștilor.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult