Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Parlamentul European cere integrarea României și Bulgariei în spaţiul Schengen

Eurodeputaţii solicită restabilirea liberei circulaţii în spaţiul Schengen, reformarea Codului frontierelor şi integrarea deplină a Bulgariei şi a României în zona de liberă circulaţie.

Parlamentul European susţine că statele membre ar trebui să restabilească rapid libera circulaţie în spaţiul Schengen în raportul său recent adoptat cu 505 voturi „pentru”, 134 „împotrivă” şi 54 de abţineri, potrivit unui comunicat citat de News.ro.

Dat fiind că unele controale la frontierele interne au fost instituite din 2015, eurodeputaţii afirmă că astfel de verificări nu mai îndeplinesc criteriile proporţionalităţii şi necesităţii şi, prin urmare, sunt ilegale. Dacă este necesar, Comisia ar trebui, de asemenea, să iniţieze proceduri de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor.

Eurodeputaţii sunt preocupaţi de informaţiile primite privind returnările efectuate de Frontex la frontierele externe ale spaţiului Schengen. Ei solicită mai multă transparenţă în ceea ce priveşte activităţile agenţiei, în special cele care au loc pe mare, precum şi îndeplinirea obligaţiilor sale de raportare.

PE subliniază că sprijinirea persoanelor aflate în pericol pe mare este o obligaţie legală şi solicită ca agenţia de frontieră să angajeze persoane însărcinate cu monitorizarea drepturilor fundamentale, în conformitate cu regulamentul său.

Citește și
certificat verde
Parlamentul European a publicat regulamentul pentru eliberarea și verificarea pașapoartele verzi electronice
Integrarea României și Bulgariei în Schengen

 

Raportul solicită, de asemenea, integrarea deplină a Bulgariei şi a României în zona de liberă circulaţie, observând că ambele ţări au îndeplinit cerinţele pentru aderarea la spaţiul Schengen.

Croaţia a îndeplinit, de asemenea, cerinţele, astfel cum a remarcat Comisia în timpul vizitei sale în această ţară din noiembrie 2020.

În cele din urmă, eurodeputaţii salută dezvoltarea sistemelor informatice (cum ar fi Sistemul de informaţii privind vizele şi Sistemul de intrare/ieşire) în domeniile gestionării frontierelor şi vizelor, şi solicită ca aceste proiecte să fie finalizate fără întârziere. Privind în perspectivă, Parlamentul subliniază că este necesară o reformă a Codului frontierelor Schengen pentru a aborda situaţia actuală a spaţiului de călătorie fără frontiere. Deşi controalele la frontieră rămân o prerogativă a statelor membre, noile mecanisme de salvgardare ar putea asigura retragerea controalelor atunci când acestea nu mai reprezintă un răspuns proporţional.

Raportoarea Tanja Fajon (S&D, Slovenia) a declarat: „Pe fondul pandemiei de COVID-19, spaţiul Schengen a fost îngenunchiat. În loc să faciliteze libera circulaţie, controalele la frontierele interne au devenit noua normalitate. Încrederea reciprocă a fost înlocuită de neîncrederea reciprocă. Prea multe persoane mor încă pe ţărmurile noastre, returnările violente şi încălcările drepturilor omului continuă să existe la frontierele noastre. Schengen nu mai este adecvat scopului. Este nevoie urgentă de reforme semnificative, cu norme mai clare şi un rol mai puternic al instituţiilor UE. Restaurarea şi consolidarea spaţiului Schengen trebuie să fie singura cale de urmat”.

Luna trecută, și Comisia Europeană a anunțat că susține aderarea României la spațiul Schengen, ca parte a noii sale strategii. ”Spațiul Schengen nu este complet fără toate statele noastre membre”, a declarat vicepreședintele CE.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult