Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Parlamentul European cere despăgubirea României pentru că a fost discriminată prin blocarea aderării la Schengen

Your browser doesn't support HTML5 video.

Printr-o rezoluție dură, votată miercuri la Strasbourg, Parlamentul European cere ca România și Bulgaria să fie despăgubite pentru că nu au fost admise în Spațiul Schengen.  

Eurodeputații consideră că locuitorii sunt discriminați, având în vedere că cele două țări îndeplinesc condițiile din 2011.

Aderarea României și Bulgariei a fost blocată de Austria, iar Parlamentul European ia în calcul să sesiseze Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

În rezoluția votată de Parlamentul European la Strasbourg se cere încă o dată, dar în termeni mult mai fermi, ca România și Bulgaria să fie admise în zona de liberă circulație a Uniunii Europene până la finalul acestui an. 

Eurodeputații consideră că românii și bulgarii sunt discriminați. Fie că vorbim de turism sau afaceri, când călătoresc în străinătate, românii trec la granițe printr-o birocrație inutilă și, mai ales, pierd timp și bani.

Citește și
schengen
Europarlamentar bulgar: Bulgaria şi România pot să elimine barierele vamale dacă li se refuză aderarea la spaţiul Schengen

Eurodeputații au venit și cu un calcul concret. Întârzierile în vămi pot dura de la câteva ore la zile întregi - comparativ cu o medie de 10 minute fără verificări la granițele interne. 

Aderarea României la Spațiul Schengen este blocată abuziv de Austria

Pentru prima dată, Parlamentul European cere despăgubiri pentru cele două țări. Aderarea României este blocată de Austria, care își exercită dreptul de veto. Abuziv, după cum cred europarlamentarii, pentru că nu a fost prezentată nicio justificare de natură juridică.

Austria invocă problema migrației, dar fără susținere concretă. Rezoluțiile nu au putere juridică, dar pot fi folosite ca instrumente de presiune politică.

Aderarea unei țări în Spațiul Schengen este stabilită de către Consiliul Uniunii Europene, format din miniștrii de Interne din țările membre. Următoarea uniune oficială este prevăzută pentru 28 septembrie, la Bruxelles.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult