Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Papa Francisc a folosit iar cuvântul vulgar la adresa homosexualilor pentru care își ceruse scuze. ”E un aer gay în Vatican”

Papa Francisc a folosit din nou un cuvânt extrem de disprețuitor împotriva homosexualilor pentru care și-a cerut deja scuze luna trecută, a anunțat agenția de presă ANSA. ”E un aer gay în Vatican”, a comentat marți papa.  

Presa italiană i-a atribuit din nou papei folosirea unui termen italian vulgar, ”frogaccine”, care se traduce aproximativ prin „faggotry” (termen negativ, disprețuitor și extrem de ofensator la adresa persoanelor gay- n.red.), pe 20 mai, în timpul unei întâlniri cu ușile închise cu episcopii italieni, scrie CNN.

Potrivit ANSA, Papa Francisc a repetat termenul marți, când s-a întâlnit cu preoții romani, spunând că „există un aer gay în Vatican” și că era mai bine ca tinerilor cu tendință homosexuală să nu li se permită intrarea la seminar.

Întrebat despre cel mai recent eveniment, biroul de presă al Vaticanului a făcut referire la o declarație pe care a emis-o cu privire la întâlnirea de marți cu preoții, în care papa a reiterat necesitatea de a primi în Biserică persoanele gay și nevoia de precauție în ceea ce privește devenirea seminariștilor.

După știrea inițială despre utilizarea cuvântului, ziarul Corriere della Sera a citat episcopi nenumiți care se aflau în cameră sugerând că papa, ca argentinian, ar fi putut să nu-și fi dat seama că termenul italian pe care l-a folosit este ofensator.

Citește și
Papa Francis
Papa Francis deplânge „ura pe care o seamănă” războiul dintre Hamas şi Israel
Observatorii consideră că Papa Francisc își subminează autoritatea câștigată prin deschiderea față de LGBTQ

Luna trecută, o sursă apropiată Papei Francisc a declarat pentru CNN că expresia ar putea fi înțeleasă și prin aceea că există un „climat gay” în seminarii.

Vaticanul a decis în 2005 că biserica nu poate permite hirotonirea bărbaților care sunt în mod activ gay sau au tendințe homosexuale „profund înrădăcinate”. În 2016, Papa Francisc a susținut această decizie.

Doi ani mai târziu, le-a spus episcopilor italieni să nu accepte candidați homosexuali la preoție. Papa Francisc, în vârstă de 87 de ani, a fost creditat cu deschideri substanțiale față de comunitatea LGBTQ în timpul papalității sale de 11 ani.

Unii observatori ai Vaticanului spun că recenții săi pași greșiți îi subminează autoritatea și ridică întrebări despre convingerile sale și calea reformei pe care o are în minte pentru Biserică.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult