Panică pe străzile din Ladispoli, Italia. Un leu fugit de la circ a fost filmat cum se plimbă nestingherit | VIDEO
„Un leu a scăpat de la circ. Vă rugăm să fiţi foarte atenţi şi să evitaţi călătoriile până la noi ordine”, a transmis, sâmbătă, edilul, conform News.ro.
El a fost criticat de localnici pentru că a permis accesul circului în oraş, cu animale sălbatice periculoase, primarul amintind că nu el este cel care dă astfel de autoizaţii şi că în urmă cu mai mulţi ani a pierdut un proces referitor la utilizarea animalelor sălbatice în spectacolele de circ.
Şase ore mai târziu, el a transmis că leul a fost sedat şi capturat, fiind preluat de personalul circului, mulţumind Poliţiei, carabinierilor, Pompierilor, Poliţiei Locale şi Provinciale, şi tuturor voluntarilor care au participat la acţiune.
De asemenea, şi-a exprimat speranţa ca acest episod să trezească nişte conştiinţe şi să poată fi pus capăt exploatării animalelor în circuri.