Panică la metroul din New York. Un bărbat a fost împușcat mortal în cap, după o ceartă
Bărbatul în vârstă de 36 de ani s-a apropiat de un pasager în vârstă de 32 de ani care a urcat în metrou şi ar fi avut un comportament provocator şi agresiv, potrivit poliției.
El a scos un obiect tăios din haină şi a încercat să-l agreseze fizic pe celălalt bărbat.
Atacatorul a renunţat apoi la acest obiect, o lamă sau un cuţit, potrivit poliţiei, după care a scos o armă de foc din haină.
În timpul altercaţiei, bărbatul în vârstă de 32 de ani i-a furat arma şi şi-a împuşcat adversarul în cap.
Scena a fost filmată cu smartphone-ul de mai mulţi pasageri panicaţi.
În înregistrări apar pasageri care se culcă pe jos, în rama de metrou, de frică, în timp ce poliţia încearcă să intervină.
După sosirea ramei în staţia Hoyt-Schermerhorn, poliţiştii intervin, iar bărbatul rănit a fost transportat la spital, unde a murit din cauza rănilor grave pe care le-a suferit
„Explozie” de violență la metrouSăptămâna trecută, guvernatoarea democrată a statului New York Kathy Hochul anunţa că vrea să desfăşoare 750 de membri ai Gărzii Naţionale în vederea securizării metroului din oraş, folosit zilnic de milioane de locuitori şi turişti, după o serie de incidente violente care au marcat megalopolisul.
Militarii din Gardă se alătură trupelor Poliţiei din New York (NYPD), foarte vizibile pe peroane şi pe culoare la metrou, o iniţiativă luată după preluarea funcţiei, la începutul lui 2022, de către primarul oraşului, democratul Eric Adams, un fost poliţist.
De la începutul lui 2024, mai multe incidente violente au avut loc în metrou.
La 12 februarie, s-au tras focuri de armă într-o staţie din Bronx, atribuite unei rivalităţi între bande, soldate cu un mort, un bărbat în vârstă de 34 de ani, şi cinci răniţi.
La sfârşitul lui februarie, un conductor de metrou a fost înjunghiat, într-o staţie din Brooklyn.
Recent, un bărbat a fost împins pe şine şi au avut loc o serie de agresiuni.
Numărul infracţiunilor grave în reţeaua de transport a crescut cu aproape 50% în ianuarie, faţă de aceeaşi lună a lui 2023.